Doi tineri din București, dintre care unul minor, au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor pentru a putea coborî de pe Jepii Mici și ajunge cu bine la Bușteni! Astfel, adolescenții, în vârstă de 17 și respectiv 19 ani, au sunat disperați, duminică noapte, la Salvamont Bușteni, în timp ce se aflau pe Jepii Mici, după ce și-au dat seama că nu mai pot ajunge...
Exerciţiu spectaculos de salvare din telescaun, efectuat de jandarmii montani de la centrul de pregătire din Sinaia. Operaţiunea salvatorilor a presupus coborârea în siguranţă a unor turişti rămaşi blocaţi pe instalaţie, la mai bine de 8 metri înălţime. Scenariul a constat în salvarea pe coardă a patru pasageri. Concret, un salvator s-a urcat în cel mai scurt timp pe cablul instalaţiei şi a coborât...
Campania SALVAŢI SINAIA este iniţiativa câtorva arhitecţi locali, inițiată acum mai bine de doi ani, cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, ce îşi propune monitorizarea staţiunii din punct de vedere arhitectural şi urbanistic. Sinaia nu a fost o alegere întâmplătoare. În afară de renumele ei de cea mai importantă staţiune turistică montană şi de reputaţia încă vie de fostă reşedinţă Regală, este şi localitatea...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co