În perioada 11-12 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări cu privire la legalitatea modului de deținere, port și folosire a armelor de vânătoare, atât la locul de cazare a unor vânători străini invitați în România pentru a participa la partide de vânătoare pe fondurile cinegetice Baba Ana și Urlați, cât și la locul de desfășurare a partidelor...
Polițiști din Filipeştii de Pădure, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în satul Diţeşti, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat din localitate. Procedând la verificarea poliției RCA pe care le-a prezentat-o șoferul, oamenii legii au constatat că pentru autoutilitara în cauză nu au fost identificate asemenea documente în conformitate cu Legea nr. 132/2017. Polițiștii au sancţionat...
Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat ieri pe raza municipiului Ploiești, în scopul descoperirii şi combaterii faptelor de natură penală privind respectarea prevederilor legale referitoare la materiile explozive. Astfel, la punctul de lucru al unei societăți comerciale, au găsit depozitate 1.508 articole pirotehnice din categoriile F2, T1 și T2 (totalizând 305 kg). Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că...
Un minor de 15 ani a fost prins de polițiștii ploieșteni în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Franța. Descoperirea s-a făcut cu ocazia unui control de rutină executat de către oamenii legii ploieşteni pe strada Râfov. Astfel, printre maşinile oprite a fost şi una înmatriculată în Franţa. Nu mică le-a fost mirarea când au constatat că la volan se...
Un paznic prahovean s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii l-au depistat că se afla la ghidonul unui ATV care nu era înmatriculat. Bărbatul a fost prins de polițiști în timp ce conducea pe un drum comunal din comuna Florești. El a încercat să se scuze în faţa oamenilor legii afirmând că folosește vehiculul în interes de serviciu pentru a patrula în...
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cercetări într-un dosar de evaziune fiscală în care este cercetat penal un ploieștean de 54 de ani, acuzat că a omis să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Din cercetările polițiștilor s-a stabilit că, în perioada septembrie 2012 – martie 2016, inculpatul, în calitate...
Un tânăr prahovean, de numai 22 de ani, face obiectul unui dosar penal întocmit de polițiști, după ce a furat un tractor și l-a condus deși avea o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, în noaptea de 30/31 iulie, polițiștii din Poienarii Burchii au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că...
Modificările aduse de PSD și ALDE Codului penal au fost adoptate la limită, astăzi, de Camera Deputaților, forul decizional. S-au înregistrat 167 voturi ”pentru” (PSD, ALDE), 97 de voturi ”împotrivă” (PNL, USR, PMP) și 19 ”abțineri” (UDMR). Numărul minim necesar pentru adoptarea actului normativ era de 165, iar PSD și ALDE au avut doar 159 de deputați prezenți. PNL și USR au anunțat că...
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele unui adolescent de 19 ani din localitatea prahoveană Măneciu, DJ la un club, pentru infracțiunea de reproducere neautorizată de programe pentru calculator pe un sistem de calcul în modalitatea instalării, stocării şi rulării, respectiv de reproducere a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau acordul titularilor drepturilor recunoscute de lege”. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție...
Modificările aduse Codului penal au fost adoptate, astăzi, de plenul Senatului, în regim de urgență și fără a fi supuse dezbaterilor. În cadrul dezbaterilor, senatorii PNL și USR și-au susținut toate cele 161 de amendamente care fuseseră respinse anterior de Comisia Iordache, dar ele au fost respinse unul după altul de majoritatea PSD–ALDE. Senatorii au aprobat toate modificările la Codul penal propuse în raportul...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co