Actualitate

Modificarile la Codul Penal, adoptate rapid de plenul Senatului

Modificările aduse Codului penal au fost adoptate, astăzi, de plenul Senatului, în regim de urgență și fără a fi supuse dezbaterilor.

În cadrul dezbaterilor, senatorii PNL și USR și-au susținut toate cele 161 de amendamente care fuseseră respinse anterior  de Comisia Iordache, dar ele au fost respinse unul după altul de majoritatea PSD–ALDE.

Senatorii au aprobat toate modificările la Codul penal propuse în raportul Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, inclusiv dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu.

S-au înregistrat 74 de voturi “pentru”, 28 de voturi ”împotrivă” și 9 abțineri – senatorii UDMR. Maghiarii au anunțat încă de la început că nu vor vota Codul penal pentru că nu sunt de acord cu redefinirea abuzului în serviciu în forma propusă de PSD și nici cu dezincriminarea neglijenței în serviciu.

Actul normativ se va întoarce în comisia Iordache, iar apoi va fi trimis, mâine sau cel târziu joi, plenului Camerei Deputaților, care este forul decizional.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co