În cadrul festivalului „Enescu şi muzica lumii”, Centrul Cultural „Carmen Sylva” din Sinaia găzduieşte expoziţia de fotografie „Muzică-Imagine-Timp”. Fotograful Paul Andrei Iordache încearcă, sub această formă, să redea prin imagini frumuseţile ascunse ale naturii. „Expoziţia face parte din acest festival, este vernisata înaintea unui concert şi urmăreşte să prezinte o parte a naturii pe care eu o consider mai bine redată prin muzică decât...

Marina Voica s-a născut pe 3 septembrie 1936, în oraşul Ivanovo, URSS. De fapt o chema Marinka Nicolskaia. După lansarea sa în România, în 1960, într-un duet interpretat la TVR împreună cu Margareta Pâslaru, a devenit pentru toţi românii doar Marina Voica, fiind foarte populară şi ajungând una dintre cele mai iubite cântăreţe de muzică uşoară din ţară. De zece ani s-a stabilit la...

Casinoul din Perla Carpaților a găzduit timp de patru zile „Salonul de Carte, Presă şi Muzică”. Evenimentul, menit să crească potenţialul cultural şi educaţional al staţiunii, a reunit peste 50 de edituri şi 20 de minorităţi naţionale. Publicul, format din turişti şi localnici, a avut prilejul să se întâlnească cu scriitorii preferaţi, să participe la demonstraţii de măiestrie artizanală şi la recitaluri de poezie...

Trei zile cu muzică bună, spectacole, concursuri şi demonstraţii moto. Aceasta a fost atmosfera la cel mai mare festival rock din România, organizat pe Valea Cerbului din Buşteni. Sute de turişti români şi străini au poposit la poalele Bucegilor, unde au avut parte de un weekend de neuitat. Timp de trei zile, în Poiana Mare a răsunat muzică eath, trash, doom, gothic, black şi...

Trupa Jacks, din Câmpina, un nume care promite să fie cunoscut în muzica autohtonă. Nu mulţi sunt tinerii care în ziua de astăzi lasă calculatorul deoparte pentru a cânta la un instrument. Însă, mai există şi astfel de elevi care vor să facă ceva din muzică, numai că nu întotdeauna au parte şi de sprijin de la cineva care are posibilitatea să ajute. Băieţii...

Sinăianca Laura Andreea Olteanu, în vârstă de 17 ani, a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Național de Muzică pentru Copii și Tineret ”Steluțele Mării”, desfășurat, anul acesta, la Constanța. Elevă la Școala Populară de Arte și Meserii ”Tiberiu Brediceanu” din Brașov, la secțiile orgă, pian, canto muzică ușoară, canto muzică populară și dans modern, este îndrumată de profesorul Paul Cojocaru. Deși acesta nu este...

Sâmbătă, la Băneşti, nu a contat ploaia! Muzica folk a încălzit sufletul m ultor oameni şi fiecare melodie a fost fredonată într-un glas. Concertul de excepţie, cu talente locale, dar şi mari nume ale folkului, a demonstrat că niciodată sentimentele şi sinceritatea versurilor nu vor fi depăşite de genul de muzică promovat astăzi. “Aceasta este muzica omului de pe stradă, cel care e mereu...
Iubitorii muzicii clasice din Ploieşti au avut ocazia, în cursul săptămânii trecute, să se delecteze cu creaţii din repertoriul unor mari maeştrii, Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din localitate. Sala „Auditorium” a găzduit un recital extraordinar vocal-instrumental, eveniment organizat în colaborare cu filarmonica ploieşteană şi susţinut de către Andrei Khmyzau, bas-bariton din Republica Belarus, şi Verona Maier, pianistă concertistă şi conf. univ. dr. la Universitatea...

Stațiunea Bușteni va deveni capitala muzicii rock românești la începutul lunii august, prin organizarea unui festival internațional de gen. Oraşul Buşteni va găzdui, la vară, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Rock, „OST Mountain Fest”. Organizatorii au anunţat că în perioada 6–8 august, în Poiana Mare din Valea Cerbului, vor concerta peste 15 formaţii din mai multe ţări, printre care Germania, Spania, Croaţia,...

Flaut, acorduri de chitară şi o atmosferă caldă pentru o seară în stil clasic; aceasta ar fi o scurtă descriere a evenimentului ce a avut loc, joia trecută, la Şcoala de Agenţi de Poliţie, „Vasile Lascăr” din Câmpina. După ce «bobocii de poliţie» au urcat pe scena Casei Tineretului pentru a le oferii atât colegilor, cât şi profesorilor şi conducerii un bal reuşit, de...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co