Invatamant

Muzică barocă la Şcoala de Poliţie

DSCF3113Flaut, acorduri de chitară şi o atmosferă caldă pentru o seară în stil clasic; aceasta ar fi o scurtă descriere a evenimentului ce a avut loc, joia trecută, la Şcoala de Agenţi de Poliţie, „Vasile Lascăr” din Câmpina. După ce «bobocii de poliţie» au urcat pe scena Casei Tineretului pentru a le oferii atât colegilor, cât şi profesorilor şi conducerii un bal reuşit, de data aceasta comisarul Sorin Alexe, ca organizator, a adus în sala de spectacol a şcolii muzica barocă, într-un deosebit recital al Luizei Filipescu şi al lui Iulian Anghel. Cei doi nu au cântat pentru prima dată la Câmpina, însă a fost ceva nou faptul că s-au aflat într-o şcoală de poliţie.  Un public tânăr, prezent în număr mare, a „trăit” piesele lui Luigi Boccherini, Francois Couperin, Astor Piazzolla, W. A. Mozart şi Jacques Ibert. „Este pentru prima dată când cântăm într-o şcoală de poliţie. Publicul mi-a plăcut, contează cum este format, educat, dar mai mult contează ce cânţi pe scenă. Dacă te simţi bine pe scenă, e în regulă. Noi nu lucrăm de mult împreună. Avem 6 luni de când colaborăm, eu cu Luiza, şi e o colaborare care s-a strâns repede. De obicei, un duo se formează în mai mult timp. Noi ne-am înţeles bine de la început”, a declarat Iulian Anghel. Luiza Filipescu şi Iulian Anghel sunt din Ploieşti, amândoi absolvenţi de Conservator.
„Felicit invitaţii pentru recitalul din această seară. Şi eu am studiat pianul 4 ani. Muzica este deosebită, iar aceste evenimente sunt foarte bine primite de către noi, elevii. Mulţumim domnului profesor pentru iniţiativa organizării spectacolului”, a spus un elev.

Foarte încântaţi, viitorii poliţişti au mulţumit prin aplauze interminabile şi au obţinut promisiunea unui nou spectacol, poate chiar cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. (Diana ROMAN)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co