Funcţionarii din cadrul Direcţia Generale a Finanţelor Publice Prahova au prezentat, săptămâna trecută, avantajele depunerii electronice a declaraţiilor fiscale. La întâlnirea respectivă, specialiştii s-au axat, în special, pe modalitatea de depunere a Declaraţiei 112 şi au oferit informaţii necesare privind procedura obţinerii certificatului digital calificat. Mai mult, aceştia au oferit detalii şi despre cum să completeze corect actele. “Se descarcă formularele electronice de pe...
Zece persoane cu dizabilităţi, opt membri de familie şi patru specialişti din Prahova participă la un stagiu de instruire pentru viaţă independentă organizat de Fundaţia Motivation România în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova. Seminarul urmăreşte creşterea capacităţii adulţilor cu dizabilităţi de a deveni membri activi ai societăţii prin dobândirea de informaţii şi abilităţi practice de viaţă independentă,...
Sala de ședințe a Direcției județene a Finanțelor Publice din Ploiești a găzduit, astăzi, o întâlnire de lucru între prefectul județului, Adrian Dobre, și primarii localităților din Prahova. Edililor le-au fost prezentate prevederile Ordonanței de Guvern nr. 9 din 2010, privind garantarea cofinanțării autorităților publice locale pentru proiecte pe fonduri structurale. Primarii au fost, astfel, înștiințați că există un program de sprijin pentru beneficiarii...
De astăzi, educatoarele din Prahova au un Centru de Resurse pentru Educație și Dezvoltare modern. Unitatea de educație non-profit își are de acum sediul pe Strada Mărășești nr.58 într-o clădire reabilitată. Centrul de resurse are ca scop acordarea de consiliere și formare pentru educatoare și, indirect, pentru părinți și preșcolari. În plus, educatoarele pot primi aici sprijin în alcătuirea materialelor educaționale necesare activităților cu...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co