Dragoste, cadouri şi excursii în doi la munte. A mai rămas puţin până la Ziua Îndrăgostiţilor, iar hotelierii prahoveni şi-au pregătit deja ofertele. Pentru cei care vor să-şi spună “te iubesc” la altitudine, preţurile unui sejur de 3 nopţi într-o unitate hotelieră de 4 stele din Sinaia, ajung până la 150 de euro, dar hotelierii spun că ofertele sunt pentru orice buget. Cele mai...
Tituş Constantin s-a născut la Comarnic, în 1964, şi de la vârsta de patru ani s-a stabilit cu părinţii, în Câmpina. După absolvirea Liceului Energetic, încearcă să dea la Teatru, fără succes, însă. Iubitor de muzică şi un autodidact prin excelenţă, se dedică pasiunii sale, devenind în scurt timp un artist cunoscut în lumea muzicii folk, abordând o muzică încărcată de dragoste, cu versuri...
Părintele duhovnicesc Ionuţ Butoiu este cunoscut pentru harul şi răbdarea cu care alină suferinţele celor internaţi sau ale rudele acestora, la Spitalul Municipal Câmpina. În scurt timp, va fi cunoscut şi drept ctitor. Când a intrat pe poarta instituţiei medicale, în 2007, nu avea unde să slujească sau să-i primească pe credincioşi, ţinând slujbele într-un hol al spitalului. În timp, conducerea acestuia i-a pus...
O viaţă unul cu celălalt, 50 de ani în care comunicarea, dragostea şi respectul au învins orice probleme în căsnicie. La Băneşti, primarul a fost naşul a 20 de familii pentru nunta lor de aur. Emoţiile au fost ca la începuturi, mai ales că petrecerea pregătită în cinstea lor a debutat cu o ceremonie religioasă impresionantă. Este al doilea an în care este sărbătorită...
Daniel Telegescu s-a născut, în 1962, la Câmpina. Este absolvent al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Braşov şi are studii de specialitate ICSIM, în domeniul controalelor nedistructive. Actualmente, este director administrativ în cadrul unei firme de consultanţă. Din anul 2008, devine consilier în Consiliul Local Câmpina. La vremea respectivă, era înscris în PNDC, dar, ulterior, a trecut...
Sculptorul Viorel Popa s-a născut în luna mai a anului 1963, în localitatea Comăneşti, judeţul Bacău. Părinţii săi, sudori de meserie, lucrau pe şantierele din ţară, aspect care i-a marcat copilăria, nu neapărat într-un sens negativ, prin desele mutări de domiciliu la care era supus. Mai târziu, a urmat o şcoală profesională, terminând ca mecanic energetician. La 19 ani, a plecat de acasă, renunţând,...
Poezie, cântec şi dans despre dragoste în întâmpinarea primăverii Inspiraţi de recenta sărbătoare de Dragobete, elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina au pregătit un spectacol plin de sentiment, pe care l-au prezentat ulterior acestei zile, după ce, într-un cadru restrâns, cercul literar al agenţilor şi cel de la Colegiul Militar Breaza au descris iubirea prin intermediul unor creaţii proprii. Viitorii...
O dragoste născută în copilărie, între doi adolescenţi, se reaprinde peste ani, în inimile a două persoane mature, hotărâte să nu lase nimic să le despartă, nici măcar o boală cruntă de care fata a aflat că suferă: leucemia. Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată. Dovada vie a acestui adevăr sunt Alexandra Comănici şi Bogdan Constantin. Când s-au cunoscut, cei doi...
Cea de-a trei ediţie a Taberei de arte plastice «Câmpina, dragostea mea» s-a încheiat duminică, în foaierul central al Casei Tineretului, cu expoziţia finală a celor 12 participanţi. Organizatorul evenimentului, Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza», a asigurat, din fondurile puse la dispoziţie de Primărie şi Consiliul local, masa, cazarea şi o parte din consumabilele necesare desfăşurării în bune condiţiuni a activităţii artiştilor, care...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co