Start pentru maratonul artistic teatral oferit publicului, începând de astăzi, la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești! Cea de-a opta ediție a manifestării debutează chiar astăzi și va oferi publicului ploieștean și nu numai, până pe 11 noiembrie, nu mai puțin de 21 de spectacole, atât pe scenă, cât şi în aer liber În plus, ediţia din acest an capătă caracter internaţional prin prezenţa unor...
Stagiunea 2018-2019 a secţiei de Jazz a Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiești se deschide vineri, 5 octombrie 2018, de la ora 19.00, cu un concert extraordinar. Acesta va fi susținut de Irina Sârbu (voce) şi Daniel Torres (saxofon), ei fiind invitaţii lui Sorin Zlat (pian), Răzvan Cojanu (contrabas) şi Laurenţiu Ştefan (tobe), componenţi ai Ploieşti Jazz Trio. Irina Sârbu s-a născut la București în...
Arbitrul câmpinean Mihai Amorăriţei a debutat în Liga I ca arbitru de rezervă la partida FC Vaslui – Concordia Chiajna, scor 4-0. După acest joc, într-o convorbire telefonică, acesta a afirmat: „A fost o experienţă deosebită pentru mine. A fost ceva unic… Şi am simţit că munca mea din ultimii ani nu a fost în zadar! Nu am avut probleme cu băncile tehnice, dar...
CSM Câmpina – Tinereţea Izvoarele 7-2 (3-1) Partida a debutat cu totul surprinzător pentru cei prezenţi. La primul contraatac oaspeţii au reuşit să deschidă scorul în urma penalty-ului acordat de centralul Radu Danielenco, prin atacantul Vişan. Era minutul 4 şi tribuna cu oficialităţile câmpinene amuţise. Egalarea a survenit în minutul 21 şi tot din lovitură de pedeapsă, transformată impecabil de Marius Mihai. După alte...
Liga a II-a , Seria a I-a , Etapa a II-a . FCM Bacău – Tricolorul Breaza 4-0 (1-0) Stadion „Municipal” Bacău Spectatori: 1200 Au marcat: Vajou (2), I. Radu (47), A. Petrea (77), Boboc (90) FCM Bacău: Manea – Mihalachioaie, Vajou (31 Ad. Petrea), Kalai, Dobârceanu – Simao (79 Dutciuc), Spiridon, Taban, Boboc – I. Radu (68 Dediu), Ad. Câmpeanu. Antrenor: Gheorghe Poenaru....
Joi 16 iulie , sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, de lângă stadionul „Ilie Oană”, a fost luat cu asalt de delegaţii echipelor afiliate. La ora 15.00, preşedintele Silviu Crângaşu şi „vicele” Theodor Negoiţă(vezi foto) au avut o primă rundă de dezbateri cu reprezentanţii primului eşalon al fotbalului prahovean. După discuţii aprinse dintre „şefii” AJF-ului şi delegaţi, au fost luate următoarele decizii: 1.din viitorul...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co