Municipalitatea ploieșteană are vești bune pentru locuitorii din cartierele Mitică Apostol, Rîfov, Buna Vestire și Mimiu, care par că sunt mai degrabă zone rurale decât părți ale municipiului Ploiești. Concret, viceprimarul Cristian Ganea a anunțat într-o postare pe o rețea de socializare faptul că în următoarea ședință a Consiliului local va fi aprobată documentația de a avizare a lucrărilor de modernizare în aceste zone....
Nici nu a început bine noul an școlar că în unitățile de învățământ din municipiul Ploiești au și început să apară probleme. Și nu unele oarecare, ci de natură să facă părul măciucă în cap autorităților! Astfel, viceprimarul Cristian Ganea a semnalat faptul că la una dintre școlile din oraș apa de ploaie se infiltrează în instalația electrică și curge prin prize. Este vorba...
Viceprimarul Ploieştiului Cristian Ganea a anunțat că, în acest an, la nivelul municipiului vor exista grupe suplimentare pentru copiii de creșă. Anunţul despre locurile suplimentare create în creşele din Ploieşti a fost făcut după recenta verificare realizată în unităţile de învăţământ din municipiu. Ganea a vrut să se asigure personal că noul an şcolar începe în condiţii optime. Ne pregătim pentru începerea anului școlar!...
Primarul Adrian Dobre a semnat, în această dimineață, decizia de numire în funcție a noului director al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Cristian Nica. Acesta a câştigat concursul pentru postul de director al CSM Ploieşti, desfășurat în luna iulie, şi se va afla în această funcţie timp de patru ani. Nica revine în fruntea clubului după mai mult de trei ani de zile, el mai aflându-se...
Cristi Nica este noul director al Clubului Sportiv Municipal, după ce a câștigat concursul organizat pentru ocuparea acestui post. El a obținut un punctaj mai mare față de contracandidatul său, Silviu Crângașu. Deși mai sunt doar câteva zile până când Cristi Nica trebuie să își ia postul în primire, până în prezent primarul Adrian Dobre nu a semnat actul oficial de numire. De asemenea,...
Viceprimarul Cristian Ganea, însoțit de reprezentanți ai mai multor direcții din Primărie, precum și ai Apa Nova, a efectuat, astăzi, o vizită de lucru în cartierul ploieștean Mitică Apostol, având ca obiectiv realizarea rețelelor de apă și canal. După ani de zile în care locuitorii acestui cartier nu au primit decât promisiuni electorale, se pare că viceprimarul este hotărât să schimbe soarta celei mai...
Relantisoarele, marcajele și indicatoarele rutiere ar putea intra în atribuțiile Serviciului de Gospodărire Urbană Ploiești. Cel puțin asta propune viceprimarul orașului Cristian Ganea, care susține că această inițiativă ar fi de natură să aducă mai multă eficiență în execuția anumitor lucrări stradale și, totodată, costuri mai mici. Până acum, responsabilitatea în ceea ce privește marcajele rutiere, montarea și demontarea relantisoarelor, a semnelor de circulație...
Viceprimarul Municipiului Ploiești Cristian Ganea promite ploieștenilor că municipalitatea caută soluții pentru a rezolva problema pericolului pe care îl prezintă trecerea de pietoni de pe strada Democrației, în apropiere de Biserica Pantelimon. Ganea a răspuns unei solicitări venite din partea unui cetățean, pe o pagină de socializare, în legătura cu pericolele la care sunt expuși pietonii care traversează strada Democrației, în zona Bisericii Pantelimon....
Cristian Tănăsoiu era originar din Boldeşti-Scăieni. Lucrase prin Bucureşti în construcţii, pe bani puţini, la „negru”. Cum treaba nu prea mergea, s-a hotărât, de comun acord cu familia, să plece în Spania, în primăvara lui 2007. Cristian avea 21 de ani şi era dornic să se realizeze. Şi în Spania lucra tot la „negru”, dar banii parcă erau mai… „albi”. În noiembrie 2007, îşi...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co