Prima ediţie a Târgului cu Bunătăţi, din acest an, a avut loc în weekend, la Sinaia. Staţiunea montană este, de fapt, chiar oraşul în care s-a desfăşurat şi prima ediţie a acestei manifestări în cadrul căreia localnicii şi turiştii pot degusta şi cumpăra bunătăţi tradiţionale româneşti din zona Bran, Tălmăcel, Rupea, Miercurea Ciuc, Întorsura Buzăului, Zalău, Tuzla, Turnu, Ucea de Sus, Brebu, Cârţişoara, şi...
Sinăienii şi turiştii care apreciază bucatele tradiţionale de Crăciun, dar nu au timp să le prepare, pot să le cumpere de la Târgul de Bunătăţi, care are loc în staţiune între 20 şi 22 decembrie. Fiind o ediţie specială, la loc de cinste sunt toba, caltaboşul, lebărul, şunculiţa fiartă în saramură, cârnaţii de porc, jumările şi şoriciul, dar nu vor lipsi nici brânzeturile din...
Târgul de bunătăţi a revenit în weekend la Sinaia, cu produse proaspete şi naturale, ca la mama acasă. Carne afumată, cârnaţi, brânzeturi, palincă, pâine şi dulciuri de casă au fost expuse pe tarabe de producători. Localnicii şi turiştii s-au oprit şi au gustat din produsele bio. Dacă unii au ales să-şi facă aprovizionarea de la Târgul de Bunătăţi pentru faptul că produsele sunt naturale,...
Pe Valea Prahovei, pregătirile pentru sezonul rece au intrat pe ultima sută de metri. Ca şi în anii trecuţi, în această perioadă, hotelierii şi cabanierii au dat dispoziţie bucătarilor să umple cămara cu murături. Acum, în bucătării, se lucrează la foc continuu: sute de kilograme de castraveţi, gogoşari, gogonele, struguri şi pepeni sunt puse la borcane în oţet, pentru ca, în iarnă, să fie...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co