Dacă marți Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a desfășurat acțiuni informativ-preventive în rândul bicicliștilor în opt comune din județ, a venit momentul ca astăzi, polițiștii să aplice prevederile legale și să sancționeze corespunzător actele de indisciplină în rândul acestei categorii vulnerabile de participanți la trafic. Și, din păcate, au fost destule asemenea situații pe care oamenii legii le-au întâlnit în...
Înainte şi în timpul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, efectivele inspectoratului desfăşoară o serie de activităţi menite să asigure, pe lângă protecţia şi siguranţa cetăţenilor, evitarea producerii unor evenimente ce ar putea prejudicia viaţa şi bunurile comunităţii. Premergător acestei perioade, inspectorii de prevenire au derulat, la nivel județean, acţiuni de îndrumare şi control, în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze...
Aproape 8.000 de polițiști au intervenit, ieri, la nivel național, la peste 3.700 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate, au constatat 857 de infracțiuni, au aplicat peste 8.300 de sancțiuni contravenționale și au reținut peste 550 de permise de conducere. La data de 10 iunie a.c., aproape 8.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi...
Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni va organiza pe 8 septembrie, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional Peleş şi Ambasada Japoniei, un work-shop de Tatting, susţinut de Yusai Shokoin din Japonia. Între orele 16 şi 18, la Buşteni, iubitorii artei japoneze vor putea învăţa alături de o maestră, arta dantelei făcută cu suveica, împletitura şi broderia tradiţională. În cadrul Stagiunii...
Centrul Cultural „Carmen Sylva” din Sinaia a demarat, în această perioadă, o serie de proiecte pentru localnici, dar a pregătit şi evenimente pentru turişti. Printre acţiunile culturale ale instituţiei se numără expoziţiile, cursurile de dans şi pictură. Centrul Cultural din Sinaia găzduieşte în această lună expoziţia de pictură „Armonie între suflet şi culoare”, semnată de sinăianul Tănase Mocănescu, şi o alta de goblenuri, intitulată...
Cercetaşi din Buşteni au fost mobilizaţi în mai multe acţiuni menite să-i educe şi să-i dezvolte ca persoane încrezătoare, responsabile şi deschise. Copiii au participat la un concurs de orientare turistică, iar apoi la unul de pictură pe faţă. După ce au învăţat să lucreze în echipă, ei au fost împărţiţi în mai multe grupe, au primit busole şi hărţi, apoi au mers în...
Tinerii participă la numeroase acţiuni, în cadrul unui proiect internaţional, şi vor lua contact şi cu obiectivele de interes turistic de pe Valea Prahovei. În perioada 17 – 28 februarie, la Clubul Copiilor „Martha Bibescu” din Comarnic, se află două delegaţii de elevi şi profesori din localităţile La Laguna (Spania) şi Izmir (Turcia), pentru a desfăşura diverse activităţi în cadrul proiectului Comenius, în parteneriat...
Sunteţi grăbit sau, pur şi simplu, nu aveţi răbdare să staţi la semafor sau în coloana de maşini! Dacă vreţi să depăşiţi neregulamentar, mai gândiţi-vă! Nu numai că puteţi provoca accidente rutiere, dar puteţi lua şi amenzi grase de la poliţia rutieră. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a demarat o serie de acţiuni pentru combaterea neregulilor constatate în traficul rutier din întregul judeţ. Acţiunile...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co