Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Drumul gropilor spre Valea Doftanei

2298111872_90a1d3d529_oStrada Paltinu, unicul drum de acces dinspre Câmpina spre comuna Valea Doftanei, a devenit, în ultimele luni, o adevărată provocare pentru conducătorii auto. Lucrările de schimbare a conductei de alimentare cu apă a oraşului, au avut şi efecte negative. Lucru pe care conducătorii auto l-au constatat încă de la început. “Sunt gropi cât de multe și mașina nu mai merge cum trebuie, pentru că gropile sunt cât roțile”, a declarat o conducătoare auto care tranzitează frecvent zona. Administraţia locală câmpineană ştie că pe şoseaua Paltinu se circulă foarte greu. Sunt zone unde există un singur sens de mers. Dar, iarna lungă şi grea a făcut ca lucrările să fie întrerupte. “În ședința Consiliului Local am propus ca la capitolul reparații să încercăm să reasfaltăm două intrări în oraș. Una este cea dinspre Valea Doftanei”, a declarat primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu.  Așadar, se va face drumul către Lunca Mare, dar se doreşte ca şi altă ieşire din Câmpina să fie reabilitată. Este vorba despre drumul către comuna Telega, care, mai ales la marginea municipiului, ar avea nevoie de o „cosmetizare” consistentă.  R. N.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co