Imobiliare Valea Prahovei
Eveniment

Distracţie din plin la Festivalul Cireşelor

Sâmbătă şi duminică, Urleta a primit mii de oameni la renumitul Festival al Cireşelor. Atmosfera a fost excepţională, spectacolul oferit de artiştii care au urcat pe scenă aducând bună dispoziţie celor prezenţi.

În timp ce terasele amenajate găzduiau oamenii care se relaxau în faţa mititeilor şi a berilor, pe scenă ansamblurile din judeţ încântau publicul, de la festival nu a lipsit nici renumitul concurs de plăcinte cu… cireşe! Iar serile au fost incendiare pentru că artişti cu renume au făcut ca la petrecere să se adune mii de oameni. Duminică, Marcel Pavel a avut un repertoriu diversificat şi foarte bine primit de cei care îi admiră talentul. „Vă dau cuvântul meu de onoare că am fost plăcut surprins; nu-mi vine să cred. Nu o spun cu ipocrizie. Nu mă aşteptam la o reacţie aşa de frumoasă a publicului! Am început cu muzică clasică şi au reacţionat extraordinar de frumos. Oamenii de aici au bun simţ şi respect pentru artistul de pe scenă. Vă mulţumesc, dragii mei!”, a spus Marcel Pavel.
Final cu emoţii date de… ploaie
Surpriza festivalului, trupa Compact, nu a mai putut concerta. Deşi băieţii erau pregătiţi să apară în faţa fanilor după cântecele lui Aurel Moldoveanu, vremea s-a schimbat brusc. După temperaturile ridicate, o furtună a distrus entuziasmul tuturor. Scena a fost strânsă imediat, lumea a alergat speriată, iar comercianţii au strâns în mare grabă grătarele şi corturile. Din păcate, în loc de Compact, acesta a fost finalul Festivalului Cireşelor de la Urleta. Poate anul viitor și finalul va fi unul incandescent. Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co