De văzul lumii!
Mulţi dintre prahoveni spun despre cabinetele senatorilor şi deputaţilor din judeţ, deschise pentru a sta de vorbă cu oamenii, pentru a oferi consultanţă celor aflaţi în mare nevoie, că sunt deschise de… văzul lumii. Cum s-ar spune, probleme multe, rezolvări după putinţe…
„Nu prea au timp pentru noi domnii senatori și deputați, au timp numai pentru dumnealor, ca să se certe tot timpul”.
„Am fost o singură dată, la Roberta Anastase. Am de recuperat 104 metri pătrați pe care i-a luat abuziv Maternitatea și președintele Consiliului Județean zice să mă judec. Păi de ce să mă judec dacă scrie clar, pe hotărârea pe care mi-a trimis-o acasă, că mi-a luat abuziv terenul? Și doamna Anastase mi-a spus că dacă vreau îmi dau ei un avocat, dar nici nu m-am mai dus…”
„La câți am cerut, ce-am cerut, niciunu dintre ei nu m-a rezolvat, nu mi-a rezolvat problemele pe care le am”.
Domnului primar al nostru, care este actualmente… Ne-a promis că ne dă ceva la pensie, dar «la revedere!». Nea promis și acum… că în limita posibilităților, când o cădea din cer”.
„Nu am încredere, nu mai am încredere în ei, după atâția ani… Prefer să stau în banca mea…, asta este ceea ce vreau”.
„Am fetița cu handicap, dar am venit aici, la Palatul Administrativ (din Ploiești – n.r.) și mi s-au oferit toate drepturile pentru handicapul pe care îl are… Își mai fac timp și pentru noi…”
Prahovenii au șansa de a alege o serie nouă de senatori și deputați la alegerile parlamantere din 9 decembrie.
Mariana BADEA