Actualitate

Cursurile jandarmilor au fost finalizate

Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia a găzduit, timp de trei săptămâni, Cursul de Pregătire a instructorilor de schi şi alpinism, la care au participat alături de români şi patru jandarmi din Turcia.

Obiectivul general al cursurilor a fost formarea deprinderilor de formatori în schi şi alpinism, pentru ca, la rândul lor, tinerii învăţăcei să poată împărtăşi altora experienţa. Timp de trei săptămâni, cursanţii au avut ore de teorie, dar şi numeroase ore de practică, pe munte, cu schiurile în picioare. Toate acestea, pentru formarea capacităţii metodico-organizatorice şi pedagogice de predare a schiului la diferite nivele tehnice, dar şi pentru însuşirea regulilor şi măsurilor de siguranţă, atât de necesare în abordarea muntelui.
Cursanţii au învăţat ce trebuie să facă pentru a reduce riscul de accidente specific schiului şi alpinismului, dar şi pentru a fi buni instructori. Au învăţat procedee tehnice de alunecare şi deplasare pe schiuri în orice condiţii de teren, pe distanţe mari, la temperaturi scăzute şi să se descurce în orice situaţie chiar şi fără dotare.

Recompensă
La finalul celor trei săptămâni, jandarmii au obţinut certificate de absolvire, diplome de merit şi de participare pentru recunoaşterea competenţelor dobândite, dar şi plachete simbolice cu însemnele Jandarmeriei Române şi ale Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmilor Montani Sinaia.
Pe lângă cunoştinţele acumulate, jandarmii turci au avut ocazia să se relaxeze, să viziteze zonele învecinate, să descopere frumuseţile locului, dar şi să-şi facă noi prieteni la Sinaia. Claudia BIRLA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co