Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Culturi bogate

Se anunţă un an cu recolte bogate în judeţul Prahova.
O spun chiar specialiştii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Prahova, care afirmă   că în judeţ a fost cultivat până în prezent peste 90% din terenul propus anul acesta. Cele mai multe culturi sunt cele de porumb, adică aproximativ  65-66 de mii de hectare,  în timp ce floarea soarelui a fost cultivată pe o suprafaţă de doar 16 mii de hectare. De asemenea, în Prahova au fost  cultivate câte patru mii de hectare de cartofi şi legume, dar şi câteva de mazăre, pepeni şi culturi furajere.
„În momentul de faţă stadiul însămânţărilor, la cultura mare, se află la peste 90% din suprafaţa propusă, iar după ce timpul va permite intrarea utilajelor în teren, cel puţin săptămâna viitoare, sperăm ca tot ce s-a propus a fi cultivat să se şi semene”a explicat Marian Marcu, purtător de cuvânt DADR Prahova.
Pentru anul acesta au fost  prevăzute a fi cultivate aproximativ 100 de mii de hectare. În afară de acestea, sunt alte 37 de mii de hectare cultivate în toamnă. Asta înseamnă că din 146 de mii de hectare de teren cultivat, maxim 8 mii vor rămâne în pârloagă. “Starea de vegetaţie a culturilor de toamnă  este una bună, precipitaţiile şi temperaturile au favorizat dezvoltarea normală a plantelor astfel că putem spune, în momentul de faţă, că sunt create premizele unei producţii bune” a declarat Marian Marcu, purtător de cuvânt DADR Prahova.
Agricultorii prahoveni au primit din partea statului, pentru înfiinţarea culturilor de primăvară, câte 130 de euro pentru fiecare hectar cultivat. M. B.

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co