Editorial

Colonelul, copanele şi anticorupţia

Ce poate fi mai demn de respect pe lume decât acţiunea de a salva o viaţă? Nimic nu se compară cu plinătatea acestui gest nobil, triumfant, din care unele firi mai presus de fire şi-au făcut chiar o datorie de onoare, o meserie. Unii dintre bărbaţii puternici, născuţi, parcă, din simbioza elementelor primordiale, au îmbrăcat uniforma de pompier. E un pic de foc şi apă-n fiecare…
I-am văzut înfruntând primejdia, aruncându-se în flăcări, am văzut mulţimea, adunată să privească drama uciderii balaurului cu limbi arzătoare, strigându-le că sunt nebuni. Din altruismul lor se naşte speranţa, ei ne sunt pavăză în calea pârjolului, dar ce te faci când sentimentul datoriei şi onoarea s-au făcut scrum în congelatorul unităţii pe care o conduci?
Unul dintre aceste exemplare umane galonate cu excepţia mândriei de a fi pompier, colonel şi comandant al unei şcoli de subofiţeri, a ajuns să dea explicaţii pentru găinile şi curcanii cu care, luni sau ani la rând, a burduşit refrigeratoarele bucătăriei de la locul de muncă. Procurorii anticorupţie anchetează detaliile fierbinţi ale unor şpăgi ţinute la rece, pentru care ofiţerul îşi făcea meseria de ocrotitor, greşit tradusă în faptul de a privilegia dătătorii de atenţii. Cuprins de misticismul luptei cu focul, colonelul a fost sedus până şi de perspectiva unei fripturi şi a pus-o şi de mămăligă, în modul cel mai firesc cu putinţă pentru cazul de faţă – cu mălaiul de dar ajuns, şi el, obiect de dosar penal.
Îi urăm domniei sale să aibă parte de… arderi intense în instanţă, iar nouă, chiar dacă ne-a picat cam greu la stomac fapta sa, să ne fie de bine! Adrian RADULESCU

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co