Invatamant

Clubul copiilor are program şi în vacanţă

Clubul Copiilor din Câmpina oferă posibilitatea tinerilor să îşi petreacă timpul liber într-un mod constructiv. „În perioada vacanţei, instituţia oferă o serie variată de activităţi: muzică, dans modern, curs de automatizări, de chitară, creaţie vestimentară, informatică şi atelierul fanteziei”, a spus directorul Clubului Copiilor din Câmpina, Dorian Niţu. „Activitatea dansului se desfăşoară săptămânal. Am primit acum o invitaţie în Bulgaria, la un festival internaţional şi pentru asta ne pregătim mult acum”, a declarat profesorul Doina Spânu, din cadrul Cercului de Coregrafie.

Multe de învăţat
Pentru copii nu este deloc o povară ca şi în vacanţe să facă pregătiri în domeniile oferite de acest club, pentru că premiile pe care le-au câştigat de-a lungul timpului sunt motivaţia lor de a munci mult mai mult. „Învăţăm multe tipuri de dans, am făcut repetiţii în vacanţă şi ne pregătim pentru turneul în Bulgaria. Aşteptăm şi alţi copii la clubul nostru, pentru că nu au nimic de pierdut, sigur o să le placă”, a spus o elevă. „Copiii se pot înscrie acum, dar în vacanţă lucrăm numai cu cei deja înscrişi în anii anteriori. Fiecare profesor are o activitate de două săptămâni pentru că este perioada concediilor”, a mai spus directorul Dorian Niţu. Cursurile la Clubul Copiilor sunt gratuite, iar evenimentele organizate la Câmpina au fost posibile cu sprijinul Primăriei şi al altor sponsori… D. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co