Când îi va veni rândul?
Se lucrează în municipiul Câmpina şi este bine că se lucrează. Multe străzi laterale au intrat într-un adevărat proces de reabilitare. Alte străzi, paralele cu bulevardul central sunt prinse în programul de anul acesta pentru asfaltare. Dar, ce ne facem cu bulevardul Carol I, principala arteră a municipiului, acolo pe unde trec mai toţi câmpinenii? Momentan… nimic! Nu va fi reasfaltat! Motivul? Foarte simplu şi în acelaşi timp complicat! Administraţia locală câmpineană vrea să schimbe cu totul imaginea centrului municipiului. Aşa că trebuie să aşteptăm rezultatul concursului care va face ca toată zona centrală să arate altfel. Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina: „Bulevardul central va fi lăsat mai la urmă. Acolo nu vrem să facem doar o lucrare simplă, de schimbare a asfaltului şi a bordurilor. Pe Carol I vrem să facem o lucrare deosebită. De aceea, în acest an am organizat un concurs de arhitectură, pentru găsirea unei soluţii inedite privind modernizarea întregului centru al municipiului Câmpina. După ce arhitecţii îşi vor spune cuvântul, în ceea ce priveşte soluţia pe care o vom alege, vom şti când vor începe lucrările de modernizare a centrului.” Pregătirile pentru momentul în care centru municipiului va fi închis sunt în toi. Mai multe străzi laterale, care vor fi folosite ca alternative pentru bulevardul Carol I, sunt deja, sau au fost, reabilitate. Ultima care este în program este strada Griviţei. Abia apoi se va putea vorbi despre posibilitatea ca şi centrul să intre pe mâinile celor care vor câştiga licitaţia de refacere a clădirilor, trotuarelor şi a părţii carosabile. Relu NISTOR