Astăzi au început operațiunile de asfaltare a DJ 101P, operațiune care ar trebui să fie încheiată până la sfârșitul zilei. M Cu atât mai mult cu cât este vorba doar despre un tronson al acestui drum, cel paralel cu calea ferată, care nu a mai fost reabilitat de ani buni și care era un dezastru pentru mașini. DJ 101P se află în administrarea Consiliului Județean...
În sfârșit, Municipalitatea a luat decizia de a remedia, fie și provizoriu, zona carosabilă din zona sensului giratoriu improvizat din niște bucăți de plastic alb-roșii de la Bucov. A început asfaltarea zonei! Direcția Tehnic-Investiții a Primăriei Ploiești a anunțat demararea lucrărilor de reparații stradale în zona sensului giratoriu de pe strada Ștrandului-intersecția cu Centura de Est. În această etapă au loc frezări și bituminări...
Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, anunţă că astăzi se vor realiza lucrări de refacere a sistemului rutier pe patru străzi din oraş. Este vorba despre: străzile Cosarilor, Călușari, Turda și Mieilor. Lucrările sunt executate de S.C. Delta Acm’ 93 S.A., în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări...
Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, informează cetățenii că, începând cu data de mâine, 8 august 2018, se vor executa lucrări de investiţii pe strada Elena Doamna. Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 S.A., în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate...
Primăria Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, a anunțat că au fost demarate lucrări de investiții pe patru străzi din municipiu. Astfel, potrivit unui comunicat emis de Primăria Ploiești, lucrările se desfășoară pe străzile Făurari și Intrarea Prundului, dar și pe străzile Verii și Vaslui. Ce de obicei, lucrările sunt executate de S.C. DELTA ACM’ 93 S.A., în baza contractului având ca obiect “Delegarea...
Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, informează cetățenii că, începând de luni, 30 iulie 2018, se vor executa lucrări de întreținere, reparații – asfaltare pe strada Bobâlna. Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 S.A., în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate...
Va mai curge multă apă pe pârâul Dâmbu până când șoferii vor putea circula pe strada Elena Doamna fără să își distrugă mașina! Din păcate, aceasta este concluzia care se desprinde după conferința de presă susținută de primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, care nu a putut înainta o dată la care vor fi terminate lucrările de reparații. Lucrurile au pornit cu stângul încă de...
Primăria Municipiului Ploiești anunță că, începând de astăzi, în intervalul orar 18.00 – 06.00, se vor executa lucrări de întreținere – reparații pe mai multe străzi din oraș. Este vorba despre strada Văleni, pe tronsonul cuprins între străzile Gheorghe Doja și Găgeni și strada Găgeni, pe tronsonul cuprins între străzile Văleni și Tabla Butii. Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA...
Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat, astăzi, că lucrările de asfaltate efectuate recent în municipiu vor fi atent verificate în perioada în care se va afla în vigoare codul portocaliu de ploi torențiale, anunțat și pentru județul Prahova. Demersul anunțat de edilul șef vine după o serie de semnalări adresate municipalității care au arătat că pe anumite străzi unde au avut loc asfaltări după...
Traficul rutier pe DN 1A va fi restricționat, în acest sfârșit de săptămână, pentru executarea unor lucrări de reabilitare. Lucrările vizează segmentul de la ieșirea din Cheia, până la limita cu județul Brașov. Restricția va intra în vigoare mâine, sâmbătă, 16 iunie, în intervalul orar 08.00-20.00, între km 156 – 160. Circulația se va desfășura alternativ, pe câte o bandă. Se va asigura dirijarea...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co