Sport

Campioni naţionali la karate

campioni-nationali-la-karatTinerii Clubului Sportiv Sinaia s-au întors de la finala Campionatul Naţional de Karate Tradiţional, desfăşurată la Oradea, cu mai multe medalii de aur, argint şi bronz. Lotul, format din 15 sportivi din Sinaia şi Breaza, a demonstrat că este bine pregătit şi s-a clasat pe podium. „Rezultatele au fost mulţumitoare pentru noi la acest campionat. S-au prezentat 251 de sportivi, de la 21 de cluburi din toată ţara, iar noi am obţinut 3 medalii de aur, 3 de argint şi 2 de bronz”, a declarat Adrian Manea, antrenor CS Carpaţi Sinaia. Copiii spun că au muncit foarte mult pentru a obţine aceste performanţe. Au avut emoţii, ştiind că, la campionat, se întâlnesc cu cei mai buni sportivi din ţară, însă ambiţia şi buna pregătire şi-au spus încă o dată cuvântul. Campionii naţionali din Sinaia sunt mândri de performanţele lor şi de medaliile obţinute. „M-am antrenat foarte mult şi mă bucur că m-am descurcat foarte bine. Practic acest sport de 3 ani şi îmi place mult”, spune Andreea Neguţescu, medaliată cu aur. Tinerii sportivi se pregătesc acum pentru o altă competiţie, extrem de importantă. Au de gând să cucerească podiumul la Campionatul Mondial de Karate Tradiţional, organizat la Belgrad, în Serbia.Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co