Actualitate

Câmpina mai are cinci evrei

La începutul secolului trecut, în Câmpina exista o comunitate numeroasă de evrei, fapt ce a determinat construirea, în 1905, a unei sinagogi. Astăzi, nu mai există comunitate, ci doar o obşte.

În 1986, când Alfred Berger, economist, s-a stabilit în Câmpina, a devenit preşedintele unei comunităţi de aproximativ 30 de familii. În timp, numărul evreilor din această comunitate s-a împuţinat atât prin plecarea multora în Israel, cât şi din cauze naturale, iar acum obştea cuprinde cinci evrei, dintre care patru fac parte din familii mixte, fiind căsătoriţi cu românce. Alfred Berger a rămas în continuare reprezentantul celor cinci evrei.
Tradiţiile s-au păstrat mai mult sau mai puţin. Numărul mic de evrei rămaşi în oraş nu le permite nici măcar să-şi susţină o slujbă în sinagogă, religia impunându-le prezenţa a cel puţin zece bărbaţi. Din această cauză, cei cinci evrei se deplasează la Ploieşti, atunci când doresc să se reculeagă. În aceste condiţii, pare a se pierde continuitatea obiceiurilor evreieşti, cel puţin în Câmpina. „Eu ţin cont mai mult de aceste tradiţii, altul mai puţin, altul deloc. Ceea ce ne ţine aproape este respectul faţă de morţi. La noi, este obiceiul ca, de fiecare dată când se împlineşte un an de la moartea unei rude apropiate, să se facă o pomenire. Nu se fac parastase, mese întinse, ci se dă o ţuică, o prăjitură şi se aminteşte de cel mort”, a povestit, cu un dram de amărăciune, Alfred Berger.

Sinagoga goală…
Sinagoga din Câmpina, construită în 1905, când erau peste o sută de familii, este întreţinută de comunitatea evreiască din Ploieşti, rămânând doar o clădire nefolosită. Reprezentantul obştii, Alfred Berger, spune că „toată arhiva până la Al Doilea Război Mondial a dispărut odată cu venirea nemţilor, care au transformat sinagoga în depozit de alimente. Acum, nu mai reprezintă decât un simbol al prezenţei în timp al evreilor în acest oraş”.
Dacă, iniţial, s-a obţinut acceptul de a fotografia interiorul acestei biserici evreieşti din Câmpina, la scurt timp, această aprobare s-a revocat de către Federaţia Comunităţii Evreieşti din România, din motive care ne scapă. Sau poate că, într-adevăr, nu e nimic interesant de văzut în această clădire, comparativ cu interiorul altor sinagogi din România, ale căror imagini sunt postate din belşug, pe internet. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co