Poiana Stânii Regale face parte din ceea ce se numea Domeniul Regal, adică teritorii deţinute de statul român, date în administrarea Casei Regale. Prin exploatarea echilibrată a acestor domenii, Casa Regală a României se autofinanţa, fără a greva bugetul ţării cu propriile cheltuieli, principiu care se aplică şi astăzi atunci când vorbim despre monarhiile europene.
În Poiana Stânii Regale existau grajduri, o cireadă de 60-70 de vaci selecţionate, de rasă nemţească, locuinţele angajaţilor o cabană mică în stil austriac (azi vila BCR) şi o bisericuţă maramureşană din lemn adusă de Carol II, strămutată la Tekirghiol (unde se află şi astăzi). Poiana era destinaţia favorită a plimbărilor, pe jos sau călare, a membrilor Casei Regale, un loc retras de odihnă, linişte şi meditaţie, dar funcţiona şi pentru protocol, caz în care distinşii invitaţi luau contact direct, în cadrul unor serbări câmpeneşti româneşti, cu tradiţiile, obiceiurile, oamenii locului, dar şi cu mâncărurile specifice (aşa cum s-a întâmplat de pildă la aniversarea din anul 1933, a 50 de ani de la ridicarea Castelului Peleş).

Administrarea Domeniului Regal cădea în grija angajaţilor Casei Regale care, deşi erau plătiţi sub standardul vremii, se bucurau de o seamă de privilegii şi facilităţi: locuinţă, plata utilităţilor, lemne gratuit, bonusuri pentru copii (rechizite, haine, cadouri de sărbători), diverse alimente din producţia proprie de pe Domeniul Regal (carne, grâu, mălai, vin, lactate, şa.) distribuite în circuit închis, la preţuri modice (prin magazinul ”Economat” de unde se trage şi numele de azi al clădirii destinate iniţial servitorilor, devenită hotel). Acest mecanism a funcţionat fără cusur până la abdicarea Regelui Mihai în august 1944. Sinaia ar putea profita şi azi cu uşuriţă de acest ”brend”, lipindu-l alături de propriul nume, dar şi de un altul, la fel de sonor, cel al Parcului Natural Bucegi. Propunerea mea pentru Poiana Stânii Regale este: o zonă de TURISM ECOLOGIC. Un astfel de proiect poate începe cu reabilitarea căilor de acces (în special potecile), limitarea strictă a traficului auto şi înlocuirea lui cu un transport public ecologic, cu mersul pe jos sau cu plimbări cu calul; achiziţionarea unor vaci şi cai de rasă şi reconstruirea grajdurilor necesare, asigurarea unei exploatări ecologice a zonei printr-un păşunat controlat şi poate continua cu: trasarea unor poteci şi amenajarea de locuri de popas în interiorul poienii, realizarea unei ferme şi a unui centru de comercializare a produselor lactate proprii împreună cu alte produse naturale locale (ceai, fructe de pădure, ciuperci, miere, conurile de brad) şi multe, multe altele…
Sunt de asemeni convins că un astfel de proiect pilot inedit, pornit din iniţiativa comunităţii locale, va avea sprijinul instituţiilor naţionale, începând cu Ministerul Turismului şi Academia Română, dar şi a celor europene şi că el poate extinde şi diversifica oferta turistică nu doar pentru Sinaia ci şi pentru Valea Prahovei. Nu mai trebuie decât să ne dorim cu adevărat asta şi să ne apucăm de treabă.arh. Nicolae Dan MANEA