Imobiliare Valea Prahovei
Social

Bătaie de joc pe banii ploieştenilor

Milioane de lei se duc anual pe apa sâmbetei ori de câte ori Primăria Ploieşti face investiţii în blocul social de pe strada Rafinorilor. Asta, pentru că cea mai mare parte a locatarilor, distrug, în loc să întreţină ceea ce este menit să le facă viaţa mai bună. Locul arată jalnic. Gunoaiele sunt la tot pasul, geamurile exterioare s-au spart, tâmplăria a fost distrusă, iar pe scări zac, chiar şi fecale.

Cei mai mulţi dintre locatari sunt restanţieri la întreţinere şi pentru că au mulţi copii de crescut, municipalitatea nu le poate face nimic. Mai rău este că cele câteva familii de bună credinţă trebuie să suporte calvarul convieţuirii cu astfel de semeni. Din 85 de familii, doar 13 sunt la zi cu întreţinerea, aşa că datoriile au ajuns la 25.000 lei.  Tocmai de aceea, de ani de zile, alimentarea cu apă caldă şi gaze a fost tăiată în tot blocul. Deşi, totul arată rău din cauza lor, oamenii tot se plâng.
“Păi, nu mai avem nimic. Acum ne va opri şi apa rece, am auzit că apă caldă nu mai avem demult. Nu are lumea bani, d-aia ne opreşte”, spune un locatar. Etajul doi al blocului face cinste. Locatarii sunt la zi cu întreţinerea, păstrează curăţenia şi chiar au strâns bani de interfon. “Timp de şase luni plătim doar câteva familii. Am acţionat în judecată pe cei care au datorii mari, între 50 si 60 de milioane de lei vechi. Tot au distrus, garduri, grupuri sanitare, scara… tot, tot. Trebuie să mergem tot timpul cu copiii la şcoală, că nu-i putem lăsa singuri. Este o viaţă de chin, dar nu avem încotro.”
Primăria trimite doar somaţii pentru chirie”, spune un locatar, la zi, cu facturile. Zona este mereu patrulată de poliţişti, pentru că scandalurile sunt la ordinea zilei. De fiecare dată poliţiştii comunitari găsesc oameni în stare de ebrietate care fac scandal şi distrug bunurile. Amenzile au cam aceeaşi soartă. Oamenii nu au bani să le plătească şi atunci acestea se strâng teancuri, în dosarele de insolvenţă ale fiscului.

O veste bună
Primăria a găsit soluţii pentru locatarii de bună credinţă. “Ne-am propus să rezolvăm problema chiriaşilor caselor naţionalizate pe care îi vom muta la Vest în blocurile care se construiesc, iar pe locatarii de bună credinţă din blocurile sociale să-i putem muta în locul chiriaşilor. Cu sigurnaţă ne vom schimba atitudinea faţă de cei care distrug”, a declarat Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului.
Pentru cazarea din căminul social, locatarii plătesc chirie la primărie doar 30 de lei plus plata utilităţilor. Chiar şi aşa, municipalitatea se află mereu în procese cu unii dintre locatari pentru că nici această sumă modică nu e plătită la timp. Raluca EPARU

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co