Bani necheltuiţi în justiţia prahoveană

Veste neagră pentru justiţia prahoveană – cinci instanţe de judecată din Prahova vor pierde banii alocaţi de la Minister, deoarece nu i-au cheltuit la timp.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a participat, săptămâna trecută, la un simpozion al Curţii de Apel Ploieşti şi a anunţat că este vorba despre 550.000 de lei, care trebuiau folosiţi până la sfârşitul lunii. Drept urmare, suma va fi redirecţionată către alte instanţe. „Am verificat proiect cu proiect şi pot să spun că sunt situaţii în care banii pentru investiţii nu au fost cheltuiţi la timp, din motive care nu ţin de Ministerul Justiţiei, din motive care ţin de modul în care unele dintre instanţele locale, unii şefi de instanţe din teritoriu se organizează”, a declarat Cătălin Predoiu.
Palatul Justiţiei, o mare bilă neagră
În timpul vizitei, ministrul a adus vorba şi despre situaţia Palatului Justiţiei din Ploieşti, un exemplu de proastă investiţie. Clădirea nu este terminată nici acum, la 14 ani de la demararea proiectului. „Mi se pare greu de acceptat ca această investiţie să treneze din 1996, din cauza unor deficienţe procedurale care s-au produs aici, local. Nu Ministerul Justiţiei a făcut licitaţia publică, nu Ministerul a încredinţat, în anii 2000, lucrarea unui constructor care ulterior s-a dovedit a fi insolvabil”, a spus Cătălin Predoiu.
Pe de altă parte, ministrul Justiţiei a declarat că principiul eficienţei este cel care trebuie să guverneze sistemul de lucru în instanţe, astfel încât repartizarea cauzelor să nu mai fie făcută în asemenea manieră încât unele să fie mult mai încărcate decât altele. Un studiu în acest sens este în curs de elaborare la nivelul Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii. R. E.