Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Au petrecut Paştele în casă nouă

in-casa-noua-de-paste61 de familii din Buşteni, evacuate din casele naţionalizate, au petrecut Sărbătorile Pascale într-un nou cămin. Cheile locuinţelor sociale au fost înmânate săptămâna trecută chiar de Elena Udrea, care a venit la Buşteni special pentru acest eveniment.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a fost întâmpinat cu un buchet de flori şi în aplauzele noilor locatari. Ministrul a precizat că, la nivel naţional, mii de cereri sunt depuse de persoanele care au nevoie de o locuinţă. 100.000 de solicitări vin anual numai din partea tinerilor sub 35 de ani, care îşi doresc să se mute în casă nouă. Elena Udrea a declarat că problema se va rezolva în maxim trei ani, însă Guvernul nu poate suporta din propiile fonduri construirea lor. Singura soluţie rămâne ca ele să fie cumpărate de chiriaşi, iar cu banii încasaţi, Ministerul Dezvoltării să ridice altele noi. „Construim în continuare locuinţe sociale, dar şi pentru tineri. Încercăm să răspundem pozitiv tuturor solicitărilor de locuinţe pentru tineri. Am vrea ca în următorii trei ani să rezolvăm această problemă prin programele sociale din ţara noastră. Ne bazăm pe bugetul pe care Guvernul îl alocă acestui program, dar şi pe  banii pe care îi avem de încasat din vânzarea locuinţelor ANL. Casele sociale pentru chiriaşii evacuaţi sunt o prioritate pentru noi şi avem un program în derulare. Avem sufieciente solicitări şi sperăm să le dăm curs la toate”, a precizat Elena Udrea.

Blocurile ANL sunt în faza
de ridicare
După ce a împărţit cheile, Elena Udrea a luat la pas fiecare locuinţă pentru a vedea cum arată. Costul celor trei blocuri se ridică la opt milioane de lei, șase milioane fiind alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului și două de la bugetul local. Construcţia locuinţelor a durat doi ani. „Am reuşit să ajutăm toate familiile din casele retrocedate. Avem 24 de apartamente ANL în stare de execuţie, care vor fi gata în decembrie şi 25, sau 30 locuinţe pentru romi în cartierul Fierăstrău”, a spus primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin. Ministrul Udrea va reveni în staţiune luna viitoare, atunci când va semna un contract pentru finanţarea investiţiilor necesare pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013.Adelina ANEI

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co