Actualitate

Arbitrul Nica şi atletul Nica junior

nicaDouă destine, același… băț. Așa se poate spune despre arbitrul Cristi Nica și fiul său. Unul a îmbrățișat cariera de antrenor, celălalt face pași mari în atletism.
Nica senior aleargă pe tușă cu fanionul, iar juniorul predă bățul  la ștafetă de 4X50m. La atletism se poate mândri că este campion al României la doar nouă ani. Lui Cristi Nica junior îi place puțin fotbalul, ține cu Rapid, dar nu vrea să dea bățul de la ștafetă pe bățul cu fanion. Tatăl spune că nu îl va influența, lăsându-l pe junior să aleagă între a arbitra în Champions League și a concura în Golden League.
“Soarta…, el va hotărî, nu va avea niciun fel de influență din partea mea. Sper să facă atletism. În primul rând face sport, asta este principala mea bucurie, sport care înseamnă și nica-jrsănătate”, a declarat arbitrul Cristian Nica. De altfel, copilul recunoaște că îi place mai mult atletismul. “Am început, mi-a plăcut, am văzut la televizor, la Olimpiade… La fotbal nu mă prea uit, nu prea îmi place”, a spus Cristian Florin Nica.
Speranțe pentru viitor
Atletul familiei are șanse mari să ajungă departe în acest sport. “Îl am pe Florin la antrenamente din august-septembrie 2009. Este un copil deosebit și este în primii zece în țară la 50 de metri individual. Din fericire a ieșit și campion la ștafeta 4X50 de metri. E un copil destul de talentat și promițător”, a declarat Andrei, profesorul de atletism al băiatului.
Florin spune că meseria de antrenor este riscantă, că suporterii nervoși pot ajunge la gesturi violente și că stă cu teamă pentru tatăl său, la fiecare meci. Pe pista de atletism, însă, este mai în siguranță și din câte se pare, la locul potrivit.Raluca EPARU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co