Calea ferată Ploieşti-Sinaia-Predeal, una dintre primele din ţară, apare la sfârşitul secolului XIX ca urmare a unui acut interes european de a asigura o joncţiune convenabilă peste Carpaţi spre Dunăre şi Marea Neagră. Începută în primavara lui 1875 de societatea engleză G.B. Crawley, calea ferată este finalizată în decembrie 1879 de societatea franceză Leo Guilloux.
Prima gară a oraşului a fost construită din fondurile statului român între anii 1876-1880. Aşa cum reiese din documentele vremii, clădirea gării, realizată în stilul clasicist specific epocii, era alcătuită dintr-un corp central cu două niveluri cu două aripi laterale mai joase, simetrice. În special, după inaugurarea Castelului Peleş şi transformarea Sinăii în reşedinţă de vară, dar şi pe fondul înfloririi turismului balnear, clădirea gării se dovedeşte în scurt timp neîncăpătoare şi, între 1911-1913 ea este dezafectată treptat. Pe acelaşi amplasament, concomitent cu dezafectarea vechii gări, societatea Cartner&Co. din Bucureşti construieşte actuala gară de călători a oraşului devenit între timp staţiune turistică de lux, în special după apariţia hotelurilor Caraiman şi Palace şi a Cazinoului, o clădire masivă în stil clasic, cu un corp central încăpător destinat călătorilor şi două aripi laterale simetrice pentru personal şi birouri.
Sinaia este printre puţinele oraşe europene care au două gări regale, rezervate familiei regale sau vizitelor unor înalţi demnitari. Gara regală veche, o cochetă clădire parter cu copertină metalică la peronul de călători, a fost construită în 1886 de secţia de întreţinere L5 Sinaia în imediata vecinătate a gării principale. Clădirea a fost utilizată ca gară până în anul 1940 când s-a finalizat execuţia la noua gară regală, iar ulterior a fost folosită ca club muncitoresc, sală de spectacole, cârciumă, discotecă sau bibliotecă. În prezent s-a amenajat şi funcţionează aici un excepţional spaţiu muzeal dedicat căilor ferate, din păcate, prea puţin cunoscut publicului.
Între 1938-1940 s-a ridicat noua gară regală, o clădire modernă dar sobră, placată cu piatră din cariera Izvor. Construcţia, care este utilizată şi astăzi ca gară prezidenţială de protocol, a fost realizată pe baza planurilor arhitectului Duiliu Marcu şi adăposteşte în salonul oficial o pictură de mari dimensiuni a lui Dimitrie Ştirbei, reprezentând o scenă de vânătoare.

Putem defini, deci gara din Sinaia, ca fiind un ansamblu arhitectural valoros şi unic în felul său, un sobru martor tăcut al istoriei acestui neam, dar şi ca un simbol pentru oraş şi pentru Căile Ferate Române.
Gara este un nod important în care se întâlnesc mai multe drumuri, mulţi oameni şi multe interese. Atunci când discutăm despre drepturi, proprietate şi câştig gara este a tuturor. Când vine vorba însă de răspundere, curăţenie şi întreţinere, gara este a nimănui. Drumul Naţional a fost reparat, dar numai până la limita bordurii iar straturile succesive de asfalt au ridicat cota străzii făcând ca azi, apa de ploaie să intre în clădirea gării care aparţine ”altcuiva”. Exploatarea parcării a constituit la rândul ei un motiv de dispute aprige, de curăţenia ei nu se ocupă însă nimeni. Împreună cu calea ferată, astăzi, gara este şi ea modernizată. Printre altele se face de pildă un nou pasaj subteran, dar nimeni nu s-a gândit să-l prelungească şi pe sub stradă, rezolvând astfel definitiv circulaţia pietonală haotică din zonă, pentru că, desigur, strada aparţine ”altcuiva”. Peste toate astea vine şi transportul în comun, producător de gunoi şi aglomeraţie, gâtuit pe marginea unei strazi supraaglomerate lipsită şi de cele câteva staţii de autobuz amenajate, necesare.
Lipsa de respect motivată jenant prin lipsa de resurse, însoţită de disputele obositoare legate de regimul de proprietate şi gestionarea spaţiilor existente au transformat gara din Sinaia într-un loc oarecare şi, dacă nu ar fi absolut necesar ar fi cu uşurinţă abandonat şi apoi uitat. Poartă a oraşului şi monument de arhitectură doar cu numele, coşcovită şi schilodită de lipsa de interes sau de interese prea mari, îmbibată în gunoaie şi tot mai marginalizată, gara din Sinaia este în fiecare zi ”călcată în picioare” de sute de oameni nepăsători, aroganţi şi preocupaţi de ”grijile lor”. De fapt una din grijile lor ar trebui să fie chiar gara din Sinaia. arh. Nicolae Dan MANEA