Actualitate

Albină versus şofer

Un şofer ghinionist s-a trezit cu maşina în stâlp după ce s-a speriat de o… albină.

Accidentul s-a petrecut săptămâna trecută, în dreptul localităţii Bărcăneşti. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, şoferul scăpând doar cu o sperietură zdravănă. „Am deschis geamul ca să scot albina şi la un moment dat m-am trezit în stâlpul de pe marginea drumului. Cumpărasem ceva mai devreme nişte fructe şi cred că de acolo m-am ales cu maşina în stâlp”, a declarat Daniel Eufrosin, conducătorul auto implicat în accident.

Nu e prima dată…
Autorităţile au interevenit imediat pentru a evalua situația. „Stâlpul va fi înlocuit chiar mâine. Acesta este al doilea stâlp care este dărâmat de şoferi. Însă nu înţeleg cum este posibil un asemenea accident pentru că zona nu este periculoasă din punct de vedere al circulaţie. Dar, după cum vedeţi, s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a declarat primarul localității Bărcăneşti, Gheorghe Dima.
„Era ceva şi cu stâlpul ăsta. Dau în stâlp, maşina mea nu are nimic şi se prăbuşeşte. Cum se poate aşa ceva, din ce este făcut stâlpul ăsta?”, a spus Daniel Eufrosin.
Din cauza stâlpului căzut, traficul rutier la intrare în oraşul Ploiești,
pe  sensul de mers Bucureşti–Ploieşti, a fost parțial blocat, timp de o jumătate de oră și s-a desfăşurat alternativ, sub supravegherea politiştilor rutieri. M. B.

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co