Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

ADPP Câmpina, între scuză şi acuză

În cadrul şedinţei de Consiliu Local, care a avut loc săptămâna trecută, la Casa Tineretului, consilierul Dan Telegescu a cerut sancţionarea Feliciei Olteanu, şefa biroului de Administraţie a Domeniului Public şi Privat (ADPP), pentru că nu pune în practică proiectele adoptate de aleşii locali.

Consilierul Dan Telegescu a motivat cererea sa acuzând-o pe şefa ADPP că încalcă Legea nr. 188/99, prin întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, respectiv punerea în aplicare a unor proiecte, transformate în hotărâri de Consiliu Local. „Am urmărit, nu doar proiectele mele, dar şi în general. Multe proiecte rămân, practic, în arhivă. Un proiect care a trecut de votul Consiliului, în urmă cu mai bine de două luni, şi un altul, de la care au trecut trei luni, nu au fost puse în practică. Este vorba de parcarea alternativă, pe de o parte. Pe de altă parte, este vorba şi de un proiect prin care maşinile de firmă şi cele mai mari de 2,5 tone, nu au ce să caute pe centrul oraşului. Văd că s-au înmulţit din nou, apărând în zona notariatelor. De fapt, de aici nu au dispărut niciodată şi nimeni nu aplică hotărârea luată în Consiliu. Nici măcar nu s-a început să se mişte cât de cât lucrurile. Eu consider că nu este decât un refuz nejustificat de a se pune în aplicare aceste proiecte. Cer sancţiune disciplinară pentru cel care nu-şi face treaba. Sancţiune disciplinară care, aşa cum e trecută în lege, începe cu mustrarea scrisă, după care urmează şi celelalte. Poate se învaţă minte şi ADPP-ul să facă treabă în Câmpina şi nu să se gândească la faptul că se face un proiect pentru că n-ar avea ce să facă un consilier acasă. Cer aplicarea şi respectarea hotărârilor de Consiliu Local, conform legii! Cer mustrare scrisă pentru şeful ADPP-ului”, a spus consilierul Dan Telegescu.
Întrebată cum comentează acuzaţiile care i se aduc, şefa ADPP Câmpina, Felicia Olteanu, nu a dorit să-şi expună părerea „din motive justificate legal”.

Mai multe nemulţumiri
Şi consilierul Elvis Arghir şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Câmpina nu alocă destul timp pentru cetăţeni, afirmând că „încă din mandatul trecut au existat multe plângeri, faţă de programul celor de la Biroul Urbanism, care au o pauză de lucru cu publicul între orele 12.00 şi 15.00. Personal, am două variante: ori rezolv cumva problema asta, adică să existe o pauză cum au şi ceilalţi angajaţi ai Primăriei, care nu au un astfel de anunţ pe uşă, sau să-mi dau demisia”.Carmen NEGREU

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co