Admitere la UPG Ploiești
Puţinii elevi care au reuşit să promoveze exemenul de bacalaureat se pot gândi la facultate.
Aşa se face că sute de tineri s-au înscris în aceste zile la concursul de admitere organizat de Universitatea Petrol-Gaze (UPG) Ploiești. „În primele zile s-au înscris neaşteptat de mulţi candidaţi. Pot să vă spun chiar că au fost mai mulţi decât în anii precedenţi. A fost un interes deosebit să-şi asigure introducerea dosarului la concursul de admitere şi să-şi asigure un loc la una dintre facultăţile UPG”, a declarat rectorul Vlad Ulmanu.
Cele mai populare programe de studiu sunt cele de inginerie şi foraj, unde concurenţa este foarte mare. Pentru cele 108 locuri la buget de la mine, petrol şi gaze s-au înscris peste 250 de candidaţi, încă din primele patru zile.
Cu gândul la viitor
“M-am hotărât să mă înscriu la Facultatea Ştiinţe Economice, pentru că îmi place şi vreau foarte mult să fac asta. Prima dată am vrut să fac doar un curs, dar după ce am terminat şi liceul şi am luat o medie destul de bună și m-am hotărât că nu ar fi rău să fac şi facultatea”, a declarat o viitoare studentă. “Vreau să mă înscriu la Finanţe Bănci. Aici sunt aproape de casă şi este şi o facultate bună şi de viitor”, a declarat o candidată. “Eu am ales la să mă înscriu la Contabilitate, la fără frecvenţă. Vreau să mă şi angajez vara asta, dar să-mi fac şi studiile în acelaşi timp”, a spun un alt candidat.
Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti oferă peste 3.000 de locuri pentru anul universitar 2011-2012. Doar 921 dintre acestea sunt subvenţionate de la buget. Studenţii care vor intra la taxă vor plăti şcolarizare cu 2.200 de lei pe an de studiu. M. B.