Economic

Actualitatea economică

Forum de Afaceri România – Pakistan la Ploieşti

Camera de Comerţ şi Industrie Prahova va organiza joi, 24 noiembrie a.c., începând cu orele 12:00, la sediul său din Ploieşti, str. Cuza Vodă, nr.8, Sala Europa, lucrările Forumului de Afaceri România – Pakistan. Acţiunea este organizată cu ocazia vizitei în România a unei delegaţii de afaceri pakistaneze conduse de Sohail Shamim Firpo, preşedintele Consiliului de Afaceri Pakistan – România şi vine ca urmare a vizitei oficiale în Pakistan de la sfârşitul lunii septembrie a acestui an a unei delegaţii a Senatului României la care a participat şi Camera de Comerţ şi Industrie Prahova. Sectoarele de activitate şi domeniile de interes reprezentate de cele 17 firme pakistaneze sunt următoarele: producţie şi comercializare piese de schimb şi becuri auto, hardware şi materiale de construcţii, pasmanterie, plasă de sârmă, ambalaje, cosmetice şi produse pentru sănătate, pielărie, mase plastice, fier, oţel, fibre bumbac şi fibre artificiale, textile, bunuri de larg consum, îmbrăcăminte şi încălţăminte, materiale pentru imprimare, hârtie, industria alimentară, industrie farmaceutică, bijuterii din metale preţioase şi pietre preţioase pentru bijuterii, minerit.

Primul comparator de preţuri pentru produse bio

MagazineBio.ro este primul comparator de preţuri pentru produse bio lansat în România. În prezent, platforma indexează şi compară aproape 5000 de produse bio şi naturale şi peste 600 de brand-uri. Principalele dezavantaje ale produselor bio sunt preţul destul de ridicat şi dificultatea de a le găsi. MagazineBio.ro rezolvă ambele probleme, permiţând atât identificarea produselor dorite, dar şi găsirea celui mai mic preţ pentru acestea. Piaţa bio în România este încă la un nivel scăzut faţă de restul ţărilor vestice, reprezentând sub 1% din piaţa bunurilor de larg consum, spre deosebire de media europeană de 5-6%. Trei sferturi din produsele bio comercializate provin din import, în timp ce 80% din producţia autohtonă este exportată.
Tenaris, centru de 5 milioane dolari la Ploieşti

Grupul Tenaris a inaugurat joi, la Ploieşti, un Centru de Servicii dedicat clienţilor săi din industria gazelor şi cea petrolieră, în prezenţa acestora şi a autorităţilor. Noul centru este amplasat în incinta Parcului Industrial Ploieşti şi oferă servicii de tip Vendor Managed Inventory (VMI) pentru OMV Petrom şi alţi clienţi din industria gazelor şi cea petrolieră. VMI include o gamă de servicii personalizate pentru activităţile de explorare şi producţie, inclusiv planificarea, gestionarea stocurilor şi livrări just-in time la sondă, printre altele. Serviciile VMI sunt menite să diminueze costurile, să reducă riscurile operaţionale, să contribuie la îmbunătăţirea indicatorilor de securitate în muncă şi să garanteze calitatea produselor tubulare pe tot parcursul procesului, de la procesul de producţie până la punctul final de utilizare. Această nouă soluţie pentru servicii tubulare integrate este oferită de o echipă dedicată, care operează într-o unitate modernă, unde toate procesele au loc în conformitate cu standarde exigente de securitate în muncă şi de mediu, în urma unei investiţii de peste 5 milioane de dolari.

A doua ediţie a Târgului Virtual 3D de Carieră

Luni, la ora 11, s-a deschis ediţia a doua a Târgului Virtual 3D de Carieră Jobsinro, cel mai mare târg de joburi din România în ceea ce priveşte numărul de CV-uri postate, încă de la prima ediţie! La eveniment participă 25 de angajatori cu peste 2000 de joburi! Ofertele de locuri de muncă sunt listate transparent şi verificate ca şi valabilitate, iar comunicarea între angajatori şi candidaţi este realizată prin 4 niveluri de chat. Târgul continuă pe durata a 10 zile şi va fi închis în data de 30 noiembrie. Organizator este www.jobsinro.ro, membru IAEWS, iar candidaţii se pot înregistra pe www.targ-virtual.ro sau pe www.jobsinro.ro.

Rubrică realizată de cotidianul online www.prahovabusiness.ro

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co