Economic

Actualitatea economică

S-a lansat prima cafea solubilă cu cafea verde din România!
Un producător de cafea solubilă a lansat singura cafea solubilă din România ce conţine cafea verde, având o cantitate mare de antioxidanţi (polifenoli) care asigură o stare de bine organismului. Produsă din cafea 100% naturală, aceasta este un produs unic în ţara noastră şi are în componenţa sa 35% cafea verde şi 65% cafea prăjită pentru un gust intens. Principalii antioxidanţi din cafea sunt polifenolii, care reprezintă o parte importantă din cantitatea de antioxidanţi necesari organismului în cadrul unei alimentaţii echilibrate. Studii clinice au demonstrat că antioxidanţii de tip polifenoli sunt absorbiţi rapid de corpul uman şi protejează organismul împotriva distrugerii celulelor. O cană de cafea de 200 ml furnizează, în medie, aproximativ 400 mg de antioxidanţi, respectiv 160 mg polifenoli.

Din 2011 se introduce declaraţia unică
Obligativitatea depunerii online a declaraţiilor fiscale este un prim pas în procesul de simplificare a procedurilor de declarare, iar din 2011 va fi introdusă declaraţia unică, trecându-se la o modalitate mult mai eficientă de depunere a declaraţiilor, a anunţat Dan Lazăr, consilier al premierului Boc.
Contribuabilii vor depune de la distanţă, printr-un singur formular, declaraţiile fiscale şi declaraţiile nominale ale angajaţilor privind contribuţiile sociale şi cele de venit. Firmele mari şi mijlocii vor avea obligaţia să depună online declaraţiile fiscale, începând cu 25 noiembrie, ceilalţi contribuabili având în continuare posibilitatea să opteze pentru depunerea electronică a documentelor ca metodă alternativă.

Patronul Astrei construieşte centrale electrice în cogenerare
Grupul InterAgro şi-a planificat investiţii de 72 milioane euro pentru construirea unor centrale electrice în cogenerare de înaltă eficienţă pe platforme industriale situate în diverse zone ale ţării, din Muntenia, Moldova sau Transilvania, cu o putere totală de 81 MW. “Puterea instalată a acestor centrale este calculată la 81 MW, având o capacitate de producere a aburului de 156 tone/oră. Se estimează ca investiţiile să fie recuperate în 3-5 ani de la finalizarea lucrărilor. Scopul realizării acestor centrale este de a produce energie necesară consumului fabricilor de pe platformele industriale, în condiţii de siguranţă şi eficienţă în alimentarea cu energie electrică şi termică”, se arată într-un comunicat al grupului InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, cel care finanţează şi prim divizionara Astra Ploieşti.

Amenzi pentru cei care nu circulă cu cauciucuri de iarnă
Toţi conducătorii auto vor fi obligaţi să îşi echipeze maşinile cu cauciucuri de iarnă pe durata sezonului rece. Măsura este valabilă timp de cinci luni pe an, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Transporturilor, care modifică, printre altele, OUG 195/2002, referitoare la circulaţia pe drumurile publice. Articolul respectiv se referă la tipurile de contravenţii. Amenzile vor fi destul de dure. Potrivit proiectului, această contravenţie intră în clasa a IV-a de sancţiuni, clasă care prevede de la 9 la 20 de puncte amendă. Cum un punct amendă este de 60 de lei, şoferii pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 540 de lei şi 1.200 de lei. Prevederile noii ordonanţe aflate deocamdată în stadiu de proiect intră în vigoare în termen de 15 zile de la apariţia în Monitorul Oficial.

Patriciu lansează reţeaua MAC.ro
Omul de afaceri Dinu Patriciu va lansa o nouă reţea de magazine, MAC.ro, după succesul avut cu mic.ro. “Consumul în picaj este o cifră. Dacă vânzările în cash&carry, hipermarketuri şi supermarketuri au scăzut, omul rămâne comod şi vrea să-şi cumpere ceva plecând de acasă până în faţa blocului, în papuci. Suntem o economie de tip bazar. Această economie presupune un alt contact cu marfa. În această economie cumpărarea de impuls este mult mai importantă. În viitor, va exista Mac.ro. Aceste magazine vor avea o suprafaţă mai mare (1.000 mp), iar contactul social va fi mult mai puternic, nu va fi vorba doar de cumpărături”, a spus Patriciu.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co