60 de ore pentru abilităţi de viaţă
Unde primesc copiii cele mai frumoase şi utile informaţii, dacă nu la şcoală? Profesorii sunt cei care petrec mult timp cu cei mici şi ştiu cel mai bine să-i îndrume într-o direcţie bună pentru viitorul lor. La Şcoala “Matei Bsarab” din Brebu s-a desfăşurat, timp de două luni, proiectul „Şcoala Judeţeană de Abilităţi de Viaţă”. „Se fac aceste activităţi variate pentru că am avut sponsori nişte oameni deosebiţi care mi-au fost mereu alături… şi colegii mi-au fost alături. S-a simţit un progres, mai ales la copiii marginalizaţi, timoraţi, copii care nu aveau curaj, nu aveau încredere în ei”, a declarat formatorul Camelia Chiţă. Săptămâna trecută, în ultima zi din acest proiect, au mers la şcoală şi părinţii, dornici să-şi vadă micuţii într-un program artistic. Ca şi tabăra din vara care a trecut, şi acest proiect a avut mare succes. Interesul copiilor pentru alte activităţi decât cele de zi cu zi este tot mai mare, fapt ce determină unităţile şcolare să pregătească, pe viitor, multe alte surprize. D. R.