Weekend cu distracţie
Sinaia va fi, la sfârşitul săptămânii, capitala distracţiei maxime. Cel mai mare turneu muzical, Mix Music Evolution, va poposi în staţiunea de pe Valea Prahovei pentru trei zile. Vineri, sâmbătă şi duminică, pe scena din centrul oraşului vor urca artişti celebri dintre care amintim: Laurenţiu Duţă, Proconsul, Andreea Bălan, Gheorghe Gheorghiu și DJ Jungle.
Nu vor lipsi terasele cu specific românesc, unde oamenii se vor putea relaxa în timp ce urmăresc programele de pe scenă, şi nici parcul de distracţie, care pune la dispoziţia publicului de toate vârstele echipamente pentru distracţii, senzaţii tari, adrenalină şi bună dispoziţie. Cei care vor dori să aibă şi o amintire de la concertul sinăian, vor putea să se fotografieze cu mascotele sau să cumpere un suvenir de la magazinele special amenajate.
Turiştii şi localnicii sunt invitaţi să participe la acest eveniment şi să se bucure de sărbătorile de iarnă. C. B.