VECHI ŞI NOU: cel mai nou hotel
CEL MAI VECHI HOTEL: despre primul şi cel mai vechi hotel din Sinaia nu se mai ştiu multe lucruri. Au rămas doar câteva imagini şi tot mai puţine amintiri. într-o ilustrată din 1900, ”hotelul Sinaia” ne apare ca o clădire în stil elveţian, modestă, liniştită şi echilibrată, înconjurată de vegetaţie, cu o amplă terasă la parter şi cu balcoane traforate din lemn la etaj. Mai târziu acest hotel, despre care ştim că era situat la limita parcului central, a ars, fiind înlocuit la început de hotelul Balnear, dispărut şi el şi mai târziu de actualul hotel Palace.
CEL MAI NOU HOTEL din Sinaia se cheamă ”Bulevard”. El s-a ridicat sub privirile indulgente ale sinăienilor, invadând cu neobrăzare terenul eliberat prin demolarea abuzivă a unei clădiri de patrimoniu, clădire valoroasă în special prin faptul că aparţinea unui front construit unitar şi deosebit al bd. Carol I, ”strada mare” a staţiunii. Mărimea, stilul şi volumetria hotelului cel nou, nu au nimic în comun cu clădirile învecinate. Nu au fost prevăzute locuri de parcare, curtea de ambalaje a ajuns treptat în stradă iar maşinile de aprovizionare blochează mai mereu trotuarul. Clădirea s-a întins cu nesimţire, treptat, ca un cancer, ocupând azi aproape tot terenul disponibil. Doar cei care nu au văzut cum a fost construită, îndrăznesc să intre în această construcţie ridicată din beţe de chibrituri, care încalcă mai toate regulile de urbanism, pe cele de bunsimţ şi care, din punct de vedere al protecţiei la incendiu nici măcar nu ar trebui să existe. Mult mai bătrân, dar plin de nobleţe şi înţelepciune, hotelul Păltiniş devenit fără voia sa vecin cu acestă caricatură, priveşte ruşinat şi plin de îngrijorare hotelul cel nou amintindu-I cu nostalgie vremurile de aur ale oraşului, pe care le-a trăit din plin.
NU E PROST CINE CERE: promotorul acestei ”realizări” e un om de afaceri sinăian, extrem de activ, cu multă putere de muncă şi inţiativă, care dă de lucru multor concetăţeni. Nu mereu însă energia debordantă, suportul financiar şi bunele intenţii sunt suficiente pentru a garanta un lucru de calitate. Şi pentru asta, cred că e important ca astfel de oameni bine intenţionaţi, să fie susţinuţi şi sfătuiţi cum să îşi folosească cu chibzuinţă banii şi nu încurajaţi în a-i risipi fără noimă. Chiar dacă, pe termen scurt, noul hotel poate fi o afacere de succes, pe termen lung se va dovedi că nu reprezintă decât un mare depozit de materiale de construcţie folosite.
MĂRUL STRICAT: dacă pui într-o ladă cu mere frumoase unul stricat, în scurt timp boala va cuprinde şi merele sănătoase. Apariţia acestui nou hotel într-un loc nepotrivit a îmbolnăvit întreaga zonă care până atunci nu ”suferea” decât de linişte, calm şi aer curat. Zona s-a aglomerat, vegetaţia a dispărut, în schimb au apărut chioşcuri de tot felul, reclame agresive cât un perete, şi asta pentru că răul atrage după sine tot rău.
În loc de concluzie, într-n viitor ideal, dar posibil, cred că ar merita să dărâmăm cel mai nou hotel, aruncând mărul stricat din lada cu mere bune, pentru ca în locul lui, în semn de respect pentru noi, dar şi pentru adevăratele valori ale Sinaiei, să-l reconstruim pe cel mai vechi.arh. Nicolae Dan MANEA