Actualitate

Trebuie să returneze banii

sporuri-ilegaleÎn urma controalelor efectuate în mai multe primării şi  instituţii ale statului din județ, Curtea de Conturi Prahova a stabilit că funcţionarii publici au primit sume de bani necuvenite. Chiar dacă aceste venituri sunt stipulate în contractele colective de muncă, aprobate de aleşii locali sau judeţeni, după caz, şi controlate de Prefectura Prahova, oamenii trebuie să returneze acum banii.

În această situaţie se află angajaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Prahova, care au pierdut, deja, procesul la Curtea de Apel Ploieşti, dar şi din primăriile oraşelor Băicoi și Slănic și a comunei Băneşti.
Tăierile salariale cu 25% au devenit, pentru angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, ultima grijă. Asta pentru că, aceştia vor trebui să returneze sume cuprinse între 5.000 şi 6.000 de lei fiecare, bani care provin din venituri luate, dar considerate ilegale de către Curtea de Conturi Prahova. Mai exact, este vorba despre primele de Paşte şi de Crăciun, în valoare de câte 650 de lei, dar și de indemnizația pentru masa caldă, în valoare de câte șapte lei pe zi, primite de funcționarii publici în cursul anului 2007. Raportul Curţii de Conturi a stabilit ilegalitatea, iar când au ajuns în instanţă, Curtea de Apel Ploiești a dat dreptate instituţiei de control. Aşa că, acum, cei 1.700 de angajaţi ai DGASPC Prahova sunt nevoiţi să dea banii înapoi. Oamenii sunt șocaţi şi spun că nu ştiu cum vor supravieţui. „Şi aşa nu aveam un salariu mare, pentru că muncim la stat, dar acum chiar ne termină. Ne-au tot tăiat de ceva timp încoace, dar când am aflat că trebuie să dăm şi aceşti bani înapoi… nu am cuvinte să vă spun cum ne-am simţit, pentru că te gândeşti că nu mai ai cu ce plăti ratele la creditele bancare, sau că nu mai ai cu ce să-şi hrăneşti copilul”, a declarat Mirela Călin, referent la DGASPC Prahova.
Aceste sporuri, în afara faptului că apar în contracte colective de muncă, sunt aprobate de Consiliul Judeţean Prahova, în cazul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, după care, pentru a deveni cu adevărat legale, trebuie să treacă şi de controlul legalităţii juriştilor din Prefectura Prahova. Tocmai de aceea, funcţionarii nu pot să nu se întrebe care este vina lor, dacă atăţia jurişti nu au observat nimic ilegal în acordarea acestor venituri.

La Băneşti e la fel
Cei 30 de angajaţi ai Primăriei Băneşti riscă să returneze alocaţiile de hrană şi de îmbrăcăminte primite pe tot parcursul lui 2009. Acestea ajung la aproximativ 6.000 de lei de fiecare, iar Curtea de Conturi Prahova le consideră venituri ilegale. Oamenii sunt disperaţi pentru că returnarea vine odată cu tăierea salarială anunţată de Guvern. „Totul a fost legal din punctul nostru de vedere, dar ştiţi şi dumneavoastră că acolo unde sunt doi jurişti sunt trei păreri, noi privim un anumit aspect, ei după altă interpretare”, a declarat primarul comunei Bănești, Petre Ion-Costache. După o lună de controale, inspectorii au constatat că angajaţii au primit lunar indemnizaţia zilnică de opt lei pentru hrană şi de două ori pe an, contravaloarea salariului minim pe economie, ca alocaţie de îmbrăcăminte.
Primarul a declarat că aceşti bani reprezintă cheltuieli materiale şi că nu sunt venituri suplimentare. În plus, ele apar în contractul colectiv de muncă al funcţionarilor. La Băneşti, salariile acestora se ridică, în medie, la 600-700 de lei lunar şi va fi foarte greu pentru aceşti oameni când vor fi nevoiţi să dea banii înapoi. Funcţionarii chiar spun că nu mai au de ce veni la serviciu, dacă le ia şi aceşti bani. Auditorii  au stabilit că paguba creată bugetului local din Bănesti prin acordarea acestor bani este de 230.000 de lei. Decizia Curţii de Conturi va fi definitivă în câteva luni, iar reprezentanţii Primăriei Băneşti o vor ataca în instanţa de contencios – administrativ. Aceeaşi practică abuzivă, după cum spun cei de la Curtea de Conturi, a fost depistată şi în alte 20 de primării prahovene verificate.Raluca EPARU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co