Actualitate

Stimulente pentru şomeri

O mie de lei, dacă accepţi o slujbă la distanţă! Atât acordă statul român şomerilor indemnizaţi, care acceptă o un loc de muncă la distanţă, adică la cel puţin 50 de kilometri depărtare de locuinţă.
În afară de aceşti bani, dacă şomerul îşi schimbă şi domiciliul, va primi o primă de instalare de 3.500 de lei. „Conform legilor in vigoare, persoanele care sunt şomeri indemnizaţi şi care acceptă un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 de Kilometri faţă de adresa de domiciliu vor primi de două ori valoarea indicatorului social de referinţă şi de şapte ori aceeaşi valoare, dacă îşi schimbă domiciliul. Trebuie ştiut că valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova, Cristina Opriţă.

Mult sau puţin?
Cât despre şomeri, părerile sunt împărţite. Dacă unii dintre ei văd în această măsură o gură de oxigen, alţii sunt pragmatici şi spun că banii, care oricum  sunt oferiţi doar în prima lună de muncă, vor fi cheltuiţi pe transport. „La distanţă, înseamnă bani cheltuiţi pe transport. Aşa că ce iei pe mere dai pe pere…”, a explicat Marina Ghinea din Ploieşti. „Eu aş accepta, însă la vârsta mea de 55 de ani nu mă mai vrea nimeni. Am 99 de meserii şi îmi mai trebuie una ca să mor de foame. Aşa că stimulentele astea se dau probabil doar la cei tineri”, a declarat un al ploieştean. „Am lucrat pe Otopeni, aşa că pentru mine distanţa nu este o problemă. Mă duc oriunde, numai să am unde munci”, a spus un alt bărbat aflat în căutarea unei slujbe. De la începutul anului, au beneficiat de prime de instalare 24 de persoane, iar alte 18 au primit prime de încadrare. M. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co