Cultura

Stagiune muzicală la Muzeul Naţional Peleş

Reprezentanţii Muzeului Peleş din Sinaia reuşesc să organizeze tot mai multe evenimente pentru turiştii care poposesc în staţiune. După ce, în ultimele luni au fost inaugurate cu succes mai multe expoziţii temporare, acum vizitatorii pot asculta „Sunetul muzicii” într-o impresionantă sală de spectacole a castelului.

Pianistul Ionuţ Ciubotariu a deschis la Castelul Peleş, stagiunea muzicală „Sunetul Muzicii”, cu piese semnate de compozitori celebri, precum Johann Sebastian Bach, Joseph Haydn, Franz Liszt şi Robert Schumann. Tânărul, de numai 16 ani a susţinut pentru prima dată un concert la Castelul Peleş şi a rămas impresionat că melomanii s-au strâns în număr mare la recitalul său. „Am interpretat piese de dificultate mare, iar publicul a reacţionat foarte bine. Am simţit pe scenă o căldură foarte mare din partea spectatorilor. De asemenea, sala în care am cântat este mare şi de o frumuseţe rară. Pentru prima dată am cântat aici şi îmi doresc să revin”, a povestit pianistul Ionuţ Ciubotariu.

Publicul a fost încântat
Talentatul elev al Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucureşti a ghidat publicul într-o călătorie prin trei secole de muzică şi prin perioade stilistice diferite. Recitalul i-a impresionat pe iubitorii muzici, în mare parte turişti din Braşov şi Bucureşti. „Mi se pare extraordinar ca un băiat de 16 ani să inducă o asemenea stare unei săli întregi. Am avut pielea găinii de la început şi până la sfârşit, însă cel mai mult mi-a plăcut „Studiul transcendental” de Franz Liszt. Cred că acest moment a fost apogeul recitalului, datorită interpretării impecabile”, a spus braşoveanca Ioana Voicu. Concertele vor continua la Muzeul Peleş, iar publicul va putea intra pe bază de invitaţie valabilă pentru două persoane, invitaţie care se poate obţine contactând telefonic secţia de Relaţii Publice a Muzeului Peleş. A. A.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co