Cultura

Revoluţia de la Câmpina în Cartea Şarpelui (2)

Continui să comentez cartea D-lui C. Trandafir, 1990. Anul şarpelui orb, apărută la Editura Premier din Ploeşti, la sfîrşitul anului trecut. Ziua a doua, “23 dec., sâmbătă”. Noapte TVR. “Pe la 6,30 mergem la culcare. Ele adorm, dar eu nici vorbă.” Ascultă Radio “Europa liberă”. Apoi iese din casă; “nimeni pe stradă”. Afară de un huhurez, Profesorul Râncu, de Istorie, jelind trecutul prezent “în faţa Hotelului Muntenia”. Dilemă: “La Primărie nu mă duc, aflu că e tulbureală mare, să se organizeze, ce şi cum”. Totuşi, vrea să se întâlnească cu Sandrino (Gavriloaia) şi ajunge “până pe strada Mărăşeşti”. Unde era Primăria! “Mă opresc la Ileana, comentăm şi «servim» vişinată.” Tulbureală maximă. “«Prietenul» meu [câţi puteau să se mândrească aşa?], tovarăşul Paraschiv, primarul, este mătrăşit”.
Aici diaristul ne pune memoria la încercare. “Tovarăşul Paraschiv” a fost primar la Ploeşti. Ion Paraschiv, de la Câmpina (am pomenit, în recenzia la Cartea de aur a Eroilor Municipiului Câmpina, 1, din „Informaţia Prahovei”, nr. 3878, din 9 Februarie 2011, cum mi-a blocat publicarea Istoriei oraşului Câmpina, începută în Programul de fotbal al echipei Poiana) nu a fost niciodată primar. Ultimul primar de la Câmpina a fost Neacşu din Băicoi, mi se pare că din Noembrie 1989, iar înaintea acestuia fusese primar Petre Câmpeanu. Dar, aşa cum există lumi paralele, poate că vor fi fost şi două Primării paralele la Câmpina. De unde şi îndreptăţirea jurnalului paralel cu realitatea. Poate însă că starea de confusie a D-lui Trandafir a fost efectul cantităţii de vişinată de la Ileana. Ea alternează uluitor cu uimitoarea capacitate de înregistrare în Jurnal – şi cu mare acurateţe încă – a zece puncte din Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, precum şi a „numeroase publicaţii libere” (apărute la chioşcurile din Câmpina, fiindcă la radio şi la televiziune nu le-a comentat nimeni în acea zi). Apoi, deloc stupefiant (pentru noi, obişnuiţi cu tulburelele D-lui Trandafir) diaristul consemnează la cald întâmplările dâmboviţene (naturel că din ziua precedentă) ale cuplului prezidenţial, ca şi când s-ar petrece atunci: „După ce a plecat cu elicopterul spre Otopeni, s-a îndreptat spre aeroportul militar din Boteni. A fost, apoi, detectat la bordul unui autoturism ce se îndrepta spre Piteşti. Cel mai mare geniu al tuturor timpurilor şi nevastă-sa sunt hăituiţi…” Nu-l hăituim şi noi pe omologul său (în materie genială) de la Câmpina – coru-i cor! – cu toate că ne miră serios harababura din Revoluţie. Sau, din evocarea evenimentelor. Atâta numai suntem curioşi: pe ce meridian se afla D-lui, de putuse consemna, la 22 Decembrie! (ora României), masacrul de la Otopeni, făptuit în 23 Decembrie 1989?! Şi ştiind ce-o să se-ntâmple, cum de l-a lăsat inima (de piatră vânătă), să nu sune alarma?! Ne întoarcem la Sâmbătă, 23 Decembrie 1989: Eroul nostru este chemat de Biţă Coordonatorul să cuvînteze la Centrul de radiodifuziune. „Vine aici şi Gherasân, îmi spune să înfiinţăm o publicaţie, că e momentul, ceea ce ne dorim de ani de zile.”
Şi a fost ziua a doua. De aici ne vom îndrepta atenţia numai spre publicaţia grupului Trandafir.
„24 dec., duminică.” „Merg la Gherasân pentru revistă. Dorinţa amicilor mei, scribi, mi se pare ieşită din ţâţâni. Mergem la Casa Tineretului.” Vacarm. „Ne retragem în sala de cenaclu şi facem proectul gazetei. Gherasân, Bebe Văleanu şi eu. Bebe e ameţit, Gherasân ţine să începem cu colectivul de redacţie, pe foncţii. Insist să fie un număr de «redactori» trecuţi în ordine alfabetică.” Se opresc la titlul „Adevărul”. Se duc la Consiliu să ia „aprobarea”. Li se cer „«materialele» pentru a fi văzute! Cenzură?” Nu, dar „fiind în viforniţă, e nevoe de prudenţă”.  Cine erau noii cenzori?! Tăcere. „Vin acasă şi scriu «partea mea de vină»: Sentimentul etern al libertăţii. Merg, apoi, la «şambra» gherasâniană să vedem ce au scris el, Bebe.” Ei. Şi Muze. „În haită [!], plecăm la Comandament şi le prezentăm [gest de târîtoare, şerpi in nuce] cele trei articole pe care le avem şi ce vom mai scrie, le cerem şi lor să scrie câte ceva, le prezentăm numele colectivului de redacţie: Ion Bălu, Sandrino Gavriloaia, Gherasim Rusu, C. Trandafir, H.G. Văleanu. Trecem pe la D-l Bălu, ne dă un articol, câte un pahar de vin şi… la muncă, pe la casa cui ne are. De fapt, ne «legăm» de televizor.”
Finalul zilei e de pe altă planetă: „Toată noaptea, toată familia, la televizor. Zvon neconfirmat: că dictatorul şi nevastă-sa au fost prinşi.” Pentru cei care sunt „prinşi” de Jurnalul D-lui Trandafir, desamăgire cruntă! Chiar dacă D-Sa ne convinge, cu buna sa credinţă, că, în noaptea de Crăciun, 24-25 Decembrie 1989, prinderea Ceauşeştilor era numai un svon! Şi acela neconfirmat! Când, atât Televiziunea, cât şi Radioul, anunţaseră capturarea celor doi încă din seara zilei de 22 Decembrie! După ce, în toată după amiaza acelei zile şi chiar la scurt timp după debarcarea – din elicopterul cu care părăsiseră acoperişul Comitetului Central şi Palatul de la Snagov – şi abandonarea, în apropiere de unitatea militară de la Boteni, dăduseră ştiri despre fuga lor spre Piteşti, apoi spre Târgovişte etc. Dar, am promis să nu mă mai leg de astfel de fleacuri. Şi nici n-aş fi făcut-o, dacă D-l Trandafir nu s-ar fi încăpăţînat să susţină cu atâta cerbicie că D-sa ne prezintă un jurnal – cu „date exacte, aşa cum le-a perceput diaristul atunci” – şi nu o făcătură… Şi a fost ziua a treia.
„25 dec., luni. Ziua Crăciunului.” Consemnează D-l Trandafir: „Acasă, sunt invadat de Gherasân, Râncu (?), Văleanu, Stanciu, Armaşu. Toţi, ziarişti!” Toţi căciulari! Şi unu’ (ntr-o) Ureche! Cronicarul lor. „Îi rog să treacă la treabă, fiecare la masa lui de brad…” Intrigi. „Nae Stanciu telefonează de trei ori să-l «băgăm» şi pe el în Colegiul redacţional. Vine Gherasân să ia textele şi să obţină «aprobarea» de la Ploeşti!” La Bucureşti, „Scînteia poporului” subtilizează titlul gazetei de la Câmpina: „Adevărul”. Şi a fost ziua a patra.
„26 dec., marţi.” Se culcă „la 6,30, când se închide emisiunea” TVR. Dar nu-i vreme de durnit. Îl trezeşte „Gherasân la 8. Pleacă la Ploeşti.” Îl sfătueşte „să colaboreze cu Nae Stanciu, să nu-l elimine, e foarte energic, un «luptător până la oboseală» (a celor din jur).” Nu mai doarme. „E a doua zi de Crăciun.” Duce „cu Georgel carnea pentru afumat la nea Gh. Stroe.” Moment euforic în familie: „Cezărică o cere pe Diana… de soţie.” Şi bahic. Pleacă pe la Ghiţă (Badea, profesor de Română). Săbii. Vine „acasă Bebe Toma cu nişte vin şi poezii pentru gazetă!” Stau „la palavre. Telefonează Gherasân şi «glumeşte» că eu stau în pat şi am prins mucegai la cur, iar el a alergat toată ziua prin Ploeşti. L-au eliminat (că a fost şi Văleanu) pe Stanciu…” La televizor, „procesul criminalilor”. Şi a fost ziua a cincea.
„27 dec., miercuri.” Hotărăsc un nou titlu pentru gazetă: „EVENIMENTUL. Nae este la Ploeşti pentru grafie, zincografie. Nu reuşeşte”. Apar şi eu, „Onea, cu o banderolă roşie pe braţul stâng”. De ce vedea el roşu în faţa ochilor?, că doar brasarda era tricoloră! Chestiunea aceasta aş fi vrut eu să o explic: De ce, când mă vedea, vedea D-l Trandafir roşu în faţa ochilor? Ce socoteli încurcam eu? Şi ale cui? Rămân deocamdată cu întrebările, neavând încă destule elemente. Le pipăi, numai. Dar, poate că ne ajută însuşi El Torro. Fudulul El Torro. Rămas cam fără fudulii, căci l-a scopit într-o zi, lăsându-l şi fără scrot (ar mai fi pus şi el acolo două-trei silicoane!) un tînăr eseist, Codruţ Constantinescu, care, l’an passé, scrisese un essai, A trăi pentru a citi. (Cam îndrăsneţ să tulburi un teritoriu deja marcat, nu-i aşa? Qui se rend si hardi de troubler mon breuvage? / Dit cet animal plein de rage: / Tu seras châtié de ta témérité. / – Sire, répond Codrutz, / Ne te mette pas en colère. / – Tu la troubles, reprit cette bete cruelle, amărîtule, mitocan [ce] eşti, canalie, vechi şi actual turnător [?! din leagăn, nu-i aşa?], mă-ta a uitat să te ia de urechi! Am citat din La Fontaine, Le Loup et l’Agneau şi, româneşte, direct din veşnic turbata Rosa Canina.)
„28-29 dec. Joi, vineri. […]” Parantesele diaristului. „La Tipografie. Nae aleargă în neştire, aranjăm prima pagină.” Zaiafet. „Nae a făcut rost de patru sticle cu vin şi una de tzuica”. Vin şi eu la tipografie. Să scot „Câmpina liberă”. Deranj, cu fu-rie reală: „comisarul ameninţă că scoate el singur o… revistă în care să povestească tot ce ştie el despre revoluţia din Câmpina.” Şi ce era rău în asta? Mă aleg, în Jurnal, cu un portret gros, ceva între Creangă şi Pantagruel. În hărmălaia de atunci, nu-mi dădeam seama că mă aflam, de fapt, în faţa primei opoziţii la apariţia „Câmpinei libere”. Atentam eu la (sticla lor de) un monopol?! (Dealtfel, se şi vede din Jurnal că, fiecare zi a D-lui Trandafir începe cu un deţ, diaristul, subtil cum e, folosind un „ţ” din alfabetele slave din vest: „c”.)
Nu am loc destul ca să încerc să explic gestul lor. Mi-ar trebui şi mie o carte. În plus, i-am tot aşteptat să se explice ei, pentru că nu eu m-am opus la apariţia „Evenimentului”. Dimpotrivă. Octavian ONEA

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co