Cultura

Spectacol de excepţie

Sâmbăta trecută, a avut loc, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, în cadru Stagiunii Muzicale, un adevărat dialog al generaţiilor. Copii din Buşteni (pianişti) şi copii din Bucureşti (un pianist şi un violonist) „s-au întrecut” în cântece cu Ansamblul de Fagotişti „Acolade”. Recitalul a fost un adevărat spectacol, interpreţii, atât dintr-o „tabără” cât şi din cealaltă, reuşind să smulgă publicului numeros şi generos aflat în sală, prelungi şi repetate aplauze. La final, spectacolul s-a transformat într-unul interactiv: fagotiştii cântau la instrumentele lor, copii care cântaseră la pian şi vioară, dar şi părinţii lor, au schimbat instrumentele cu unele de percuţie improvizate (peturi cu boabe de fasole) şi cântau şi ei pe scenă, publicul din sala cânta şi el aplaudând în ritmul muzicii.

Sâmbăta viitoare, 24 martie, la Centrul Cultural “Aurel Stroe” va fi o nouă seară deosebită: actriţa Viorica Vatmanu şi percuţionistul Alexandru Matei vor evolua în cadrul unui recital de muzică şi poezie. (în anexa vă trimitem macheta afişului). A. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co