Socaciu, Nicolescu şi Stepa pe aceaşi scenă
Colinde, melodii cunoascute, dar şi piese cu versuri scrise de Adrian Păunescu, au răsunat în sala de spectacole a Centrului de Conferinţe Casino Sinaia. Vasile Şeicaru, George Nicolescu şi Cătălin Stepa au cântat pentru prima dată împreună pe aceeaşi scenă în staţiune, sub privirile a sute de spectatori.
Concertul de Crăciun, oferit gratuit de administraţia locală împreună cu Centrul Cultural Carmen Sylva şi Casino Sinaia, a strâns aproape 1000 de persoane, iar jumătate din public a stat în picioare pentru a-i asculta pe cei trei artişti. Iniţial, organizatorii au anunţat că şi Vasile Şeicaru va cânta, însă nu a mai putut concerta la Sinaia din cauza unei răceli. În locul său, a venit maestrul George Nicolescu, iar publicul i-a făcut o primire pe cinste. Ropote de aplauze au răsunat minute în şir în sală, după care publicul a fredonat „Eternitate” sau „Cântec pentru sănătatea ierbii”. „Nu am mai fost în Sinaia din anul 1972, de când veneam cu studenţii mei aici. Mi-a fost dor de acest oraş, de public. M-am simţit foarte bine şi mă bucur că spectatorii s-au distrat şi şi-au amintit de melodiile mele”, a precizat George Nicolescu. Şi fiul regretatei artiste Tatiana Stepa, Cătălin Stepa, a ridicat sala în picioare. „Galbenă gutuie”, „Copaci fără pădure” sau „Singurătate” au fost doar o câteva din melodiile cântate de artist la Sinaia, iar în stânga sa, pe scenă, a stat chitara mamei sale. Spectatorii şi-au amintit de cenaclul Flacăra, datorită lui Victor Socaciu. Artistul i-a adus un omagiu lui Adrian Păunescu şi a cântat melodii pe versuri scrise de poet. Publicul a fost emoţionat până la lacrimi. Majoritatea celor prezenţi, cântau aceste melodii în tinereţe, iar acum după mai bine de 20 de ani, au avut ocazia să stea din nou faţă în faţă cu artiştii preferaţi. „A fost un concert extraordinar. Poate a însemnat puţin pentru oraşul nostru, însă foarte mult pentru noi. Ar trebui să se întâmple mult mai des asemenea evenimente. George Nicolescu a interacţionat cu publicul sufleteşte şi m-a emoţionat până la lacrimi. Toate melodiile cântate de el au fost melodiile tinereţii noastre”, a spus Georgeta Firoiu. Evenimentul a încheiat seria spectacolelor din 2010 la Sinaia, însă autorităţile promit că 2011 va debuta în forţă. Calendarul cultural de anul viitor a fost deja conturat. Din agenda activităţilor nu vor lipsi concertele, expoziţiile, lansările de carte şi piesele de teatru. A. A.