Actualitate

Şi-a făcut curaj înainte de a merge la ore

in-stare-de-ebrietate-la-oreIncident pe cât de inedit, pe atât de nefericit, într-o școală din Comarnic. Săptămâna trecută, unui elev în vârstă de 15 ani, din localitate, i s-a făcut rău la ore, de beat ce era.

Adolescentul a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului din Sinaia, după ce i s-a făcut rău în timpul orei de chimie. Culmea, tânărul se simţea rău şi şi-a pierdut cunoştinţa, nu pentru că ar fi suferit de vreo afecţiune. A ajus să nu mai stea pe picioarele lui, după ce a chefuit acasă cu prietenii, bând mai multe pahare cu ţuică.  „Adolescentul în stare de ebrietate a fost adus de către ambulanţă. A rămas în Compartimentul de Primiri Urgenţe sub supraveghere medicală timp de cinci ore, după care a plecat însoţit de părinţi, cu o stare generală mult ameliorată”, a precizat doctorul Centrului de Primiri Urgențe Sinaia, Gabriela Popescu.

Măsuri disciplinare
Băiatul este în clasa a VIII-a, la Grupul Şcolar “Simion Stolnicu” şi nu a rezistat tentaţiei alcoolului. Totuși, chiar dacă era băut zdravăn, a mers la cursuri, iar profesorii şi-au dat seama de starea lui avansată de ebrietate, abia atunci când a leşinat. „În urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că elevul băuse la domiciliu, împreună cu alţi cinci copii, 500 de  mililitri de ţuică. Ulterior, ajungând la şcoală, i s-a făcut rău. Poliţiştii au luat măsura informării conducerii şcolii, iar agentul de proximitate a consiliat părinţii acestora”, a declarat ag. p. Raluca Brezeanu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Prahova. Conducerea școlii a solicitat întrunirea Comisiei de Disciplină pentru a decide ce măsuri se vor lua cu tinerii depistaţi că au intrat la ore în stare de ebrietate şi a demarat o anchetă, după cum a declarat directorul adjunct al Grupului Şcolar „Simion Stolnicu”, Claudia Dogaru. Poliţiştii de proximitate din Comarnic s-au întâlnit deja cu părinţii celor care au consumat băuturi alcolice. Ei trebuie să le explice odraslelor pe îndelete cum stau lucrurile, astfel încât aceastea să înțeleagă faptul că, la încă o abatere, vor fi exmatriculaţi din şcoală şi vor rata clasa a VIII-a.Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co