Semifinale umbrite de un act huliganic!
Cupa României, ediţia 2010-2011, faza judeţeană
– arbitrul partidei Progresul Bucov-Tricolor Varniţa, Valentin Marinică, a fost lovit, cu bestialitate, de doi fotbalişti ai formaţiei din Varniţa !
– jocul de la Ploieşti a fost întrerupt în minutul 43.
– cei doi fotbalişti sunt, în viaţa de zi cu zi, jandarmi !
– în finala competiţiei s-au calificat Avântul Măneciu (liga A) şi Progresul Bucov (liga B).
După cum v-am informat în numărul trecut, marţi 18 mai au avut loc meciurile din cadrul semifinalelor Cupei României, ediţia 2010-2011, faza judeţeană.
Aceste întreceri s-au disputat pe terenuri neutre: la Păuleşti a avut loc partida dintre Avântul Măneciu (liga A Prahova) şi Carpaţi Mefin Sinaia (liga B Prahova), iar pe terenul “Prahova” din Ploieşti jocul dintre Progresul Bucov (liga B) şi Tricolor Varniţa (liga C).
Din păcate, pentru a nu ştiu câta oară în acest sezon(!!!), jocul de la Ploieşti a fost întrerupt în minutul 43 la scorul de 1-0 pentru Progresul Bucov, după ce doi fotbalişti de la Varniţa l-au bătut pe arbitrul jocului, Valentin Marinică, acesta fiind internat în spital.
Şi unde mai pui că cei doi agresori sunt, în viaţa de zi cu zi, jandarmi ! Da, doamnelor şi domnilor, asta le este meseria !
După şedinţa de urgenţă a Comisiei de Disciplină a AJF Prahova, au fost luate măsuri drastice, astfel echipa Tricolor Varniţa ce activează în Liga C(cu şanse sporite la promovare!), a fost exclusă din campionat şi amendată cu suma de 2.000 lei, iar cei doi jucători (dacă se pot numi aşa !) au fost excluşi, definitiv, din viaţa sportivă .
Sinăienii părăsesc întrecerea cu fruntea sus !
Avântul Măneciu – Carpaţi Mefin Sinaia 2-1 d.p. (0-0, 1-1)
Stadionul din Păuleşti, Timp: ploios, Spectatori: cam 150,
Au înscris: Cruceru (min. 48) şi C. Stoian (min.112)- pentru Avântul, Petrescu (min. 51)- pentru Carpaţi Mefin.
Avântul: Chiru – Miroiu, Onea, Militaru, Miodrag Savu, Cârstocea, Flavius Savu, D.Stoian, Mâinea, Cosmin Stoian (min.114 Roşu), Cruceru (min.119 Dănilă). Antrenor : Dorinel Beznea
Carpaţi Mefin: Dogaru – Ardelean, Ante, Petrescu, Peptea, Brânzea, Davidoiu, Negotei, Lăban (min.25 Ştefănică – min.70 Prioteasa), Ov. Gheorghe, Cârstea . Antrenor : Ionuţ Hogea.
Au arbitrat : Mihai Amorăriţei (Câmpina)-la centru, Emil Mateescu şi Andrei Achimescu (ambii din Ploieşti)-asistenţi.
Observator AJF : Teodor Negoiţă (Ploieşti)
Cartonaş roşu : Mâinea (min.119).
Unul din „capul de afiş” ale semifinalelor a fost Avântul Măneciu – Carpaţi Mefin Sinaia, meci ce a avut loc la Păuleşti, iniţial trebuia să se dispute la Băicoi.
Astfel finala fazei judeţene a Cupei României, ediţia 2010-2011, se va disputa între Avântul Măneciu şi Progresul Bucov la o dată ce va fi comunicată din timp.Cristian SBARNEA