Seceta face ravagii în Prahova
Apa a devenit mai valoroasă decât aurul pentru agricultorii prahoveni. În multe dintre comunele judeţului, seceta este atât de puternică încât oamenii se tem că anul viitor nu vor exista recolte de rapiţă sau grâu.
Pământul este atât de uscat încât plugul nu mai intră în pământ. „Lipsa precipitaţiilor a condus la apariţia secetei pedologice la nivelul judeţului Prahovei. Deficitul de apă estimat la momentul de faţă în sol este undeva în jur de o mie de metri cubi la hectar. Cea mai afectată cultură este cea de rapiţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală Prahova, Marian Marcu. Nu a plouat de luni bune, aşa că acum oamenii privesc neputincioşi spre culturile agricole periclitate de secetă. “Noi, practic, la această oră am terminat de însămânţat rapiţa, însă din cauza secetei, nu vor germina. Dacă nu plouă în maxim zece zile va trebui să ne gândim să punem altceva. Dacă va ploua în următoarele două săptămâni, oricum va ieşi foarte târziu şi nu va apuca să ajungă în toamnă la nivelul de vegetaţie cerut. Pierderile sunt imense, dar aşa stau lucrurile în agricultură”, a declarat Adrian Mocanu, un agricultor din localitatea Dumbrava.
Dezavantaje multiple
“Nu a plouat de o lună de zile la noi. Terenurile sunt aşa cum sunt în Dumbrava. Avem aici teren greu, teren mai uşor…, dar nu se poate semăna pe prăfăria asta, iar în zonele joase nu se poate pregăti pământul pentru că sunt bolovanii cât noi”, a spus Ana Ivaşcu, din aceeaşi localitate.
Agricultorii se tem că probleme vor apărea şi la cultura de grâu. “Din cauza secetei, la ora actuală nu putem pregăti suprafeţele care trebuie însămânţate cu grâu, iar pe unde avem terenuri mai uşoare, pregătirea şi lucratul se face cu consumuri foarte mari de motorină. Şi utilajele sunt deteriorate din această cauză”, a declarat Adrian Mocanu.
Nici măcar verdeţurile nu au şanse în faţa secetei. Oamenii îşi udă de două trei ori pe zi grădinile pentru a salva ce se mai poate. „Spanacul are şanse doar pentru că-l ud. Nu a mai plouat de o lună de zile şi riscăm să rămânem fără verdeţuri. După cum stau lucrurile cred că vom avea un an foste greu. 2011 a fost unul bogat, dar 2012 nu va mai fi aşa”, a declarat Ana Ivaşcu.
Anul acesta, în Prahova au fost însămânţate cu rapiţă peste 5.000 de hectare, dintr-un total de 6.500 de ha. Mariana BADEA