Actualitate

Se va „vinde” Muscelul!

TEREN-MUSCEL3Dealul de la marginea municipiului Câmpina va trece în proprietate privată, pentru amenajarea unui parc ce va găzdui şi un complex sportiv.

Locul unde câmpinenii obişnuiau să mai iasă la o partidă de fotbal, la un grătar sau, pur şi simplu, la o plimbare, coasta Muscel, a fost scos la licitaţie publică. Decizia a fost luată de consilierii locali, în cursul săptămânii trecute. Aleşii au decis că zona ar trebui folosită la întregul ei potenţial, în urma unei solicitări venite din partea unei societăţi comerciale. Aşa că, dacă totul va decurge cum trebuie, pe platoul de pe Dealul Muscel este posibil să apară un parc public, cu intrare gratuită, dar unde vor exista şi mai multe baze sportive. Totul pentru ca localnicii, şi nu numai, să poată face mişcare, ce-i drept, contra cost.

Se doreşte o îmbunătăţire…
„Este vorba despre o suprafaţă mare de teren, pe platoul Muscelului, căreia se încearcă să nu i se schimbe destinaţia. Se doreşte o îmbunătăţire, prin construirea acestui parc public, care va cuprinde alei, bănci, locuri de odihnă pentru cei care ajung în zonă, dar şi multe terenuri de sport. Aşa este în planul societăţii care a solicitat parcul. Va fi o licitaţie, la care poate participa orice firmă. Deocamdată, avem doar un plan, pe care l-a adus societatea care cere concesionarea terenului”, a explicat primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu. Deşi este vorba despre o suprafaţă foarte mare, şi anume 85.778 de metri pătraţi, proiectul iniţiat de Ioan Piţigoi a trecut prin Consiliul Local fără niciun fel de probleme.
Chiar şi discuţiile purtate pe marginea lui au fost aproape inexistente. S-a votat şi acum urmează licitaţia prin care, într-un fel sau altul, o firmă va „gestiona” unul dintre cele mai căutate terenuri din Câmpina. R. N.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co