Actualitate

Şapte dintr-o lovitură!

Sezonul călduros a făcut ca Drumul Naţional nr.1 să fie locul unde prostituatele pot scoate repede un ban.

Aşa că poliţiştii câmpineni au ieşit la acțiune, şi în scurt timp au reuşit să adune de pe marginea șoselei, la Câmpina, Cornu şi Băneşti, nu mai puţin de șapte prostituate. Razia a avut loc săptămâna trecută și unele dintre fete nu s-au sfiit de camera de filmat şi au spus pe faţă, că fac acest lucru din cauza lipsei banilor.
„M-au prins pe DN1. Ce făceam? Stăteam în drum. Am fugit în boscheţi… ce puteam să fac şi eu? Nu merită să facem ceea ce facem, dar o facem de nevoie. Am doi copii şi nu am bani să-i cresc. Nu este prima dată când ajung la primărie”, a declarat una dintre femeile aduse la poliţie. În ceea ce priveşte amenzile, ele au mai spus că se pot strânge toate la primărie.

Fără soluții
Poliţiştii câmpineni au organizat des astfel de acţiuni în ultima perioadă. Au fost întocmite şi nouă dosare de cercetare penală, sau dat şi amenzi… Problema este că nimeni nu le va plăti. „În urma acţiunii au fost depistate un număr de 7 tinere, care acostau persoane în vederea întreţinerii de raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani”, a declarat insp. Adrian Pavel, din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale.
Şi poliţiştii ştiu că prostituatele nu plătesc niciodată amenzile și fac un apel către populaţie, către cei care mai trag pe dreapta pe DN1, să se gândească nu la sancțiunea pe care o pot primi, ci în primul rând la sănătatea lor. În mod normal, în urma acţiunii şi a sancţiunilor acordate, ar fi trebuit să intre în vistieria statului mai bine de 1.000 de lei cu ocazia acestei razii. Relu NISTOR

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co