Actualitate

S-a încheiat concursul de Pictură Realizată Ad hoc Câmpina 24 h

pictori-239 de artişti profesionişti şi amatori au realizat, într-un maraton al culorilor, nuanţelor şi stărilor sufleteşti, lucrări care vor face dovada, peste ani, că oraşul Câmpina este o localitate cu amprente picturale, o localitate care stârneşte impulsuri creatoare indiferent de situaţii sau momente.
Cele 24 de ore au fost o bucurie. Nimic nu este mai frumos decât să faci ceea ce simţi. Dacă sâmbătă vremea a fost duioasă şi razele soarelui au pictat şi ele o dată cu artiştii, duminică a fost la polul opus. Însă condiţiile meteorologice capricioase nu i-au împiedicat să finalizeze tablourile. Nu mai puteau fi văzuţi pe stradă, dar puteau fi admiraţi la Casa de Cultură, în foaier, pe holuri sau în sala mică. La ora 13.00 toate picturile erau predate. De aici a început treaba juriului. Asta până după-amiază, la ora 17.00 când a avut loc vernisajul şi decernarea premiilor. Emoţii mari, nerăbdare şi curiozitate. Acestea erau trăirile cu care se pictori-3confruntau participanţii la concurs. S-au câştigat: 5 menţiuni în valoare de 1000 de lei, premiul al III-lea: 1500 lei – Daniel Marin din Galaţi, premiul al II-lea: 2000 lei – Paul Tiberiu Mănguţă din Târgovişte şi premiul I: 2500 lei – Teodora Chinschi din Bucureşti. Premiile au fost înmânate de primarul municipiului Câmpina, Horia Laurenţiu Tiseanu, de viceprimarul Ion Dragomir, de consilierul local Marian Dulă, de directorul Casei de Cultură “Geo Bogza” Florin Dochia, Oscar Paganelli şi Graţiela Pârvu, reprezentanţii Soceram.
Felicitări tuturor participanţilor şi mult succes!

Pentru iubitorii de culoare, de artă care vor să vadă expoziţia, aceasta va ramâne deschisă până pe 20 septembrie.
Andreea ŞTEFANpictori-4

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co