S-a încheiat campionatul naţional de schi
Cei mai buni schiori din România s-au întrecut la sfârşitul spăptămânii pe pârtiile din Sinaia. Peste 80 de concurenţi au luat start-ul la Campionatele Naţionale de Schi Alpin în cele patru zile de concurs. Emoţiile sportivilor au fost mari atât la proba de salom, cât şi la cea de slalom uriaş. La final, cei mai buni au ocupat podiumul şi au fost premiaţi cu diplome, cupe şi medalii. La proba de slalom senioare, Sandra Nărea a ocupat pentru al doilea an consecutiv, primul loc, iar la seniori, titlul a fost adjudecat de Ioan Nan. La slalom uriaş, Bianca Nărea şi Alexandru Barbu au obţinut cel mai bun timp în clasament. Campionatul, organizat în Valea Dorului, a fost cel mai important concurs din România, la schi.
Federaţia Română de Schi şi Biatlon a organizat competiţia pe pârtiile de altitudine din Sinaia, datorită condiţiilor bune şi a stratului mare de zăpadă. Deşi probele au fost dificile, nu au existat accidentări, iar sportivii au făcut o impresie bună şi au demonstrat că sunt bine pregătiţi.
Adelina ANEI