Roşu londonez la Câmpina
Detaliu, culoare, imagini simple şi totuşi… atât de complexe. Pe asta se bazează expoziţia fotografică a lui Ioan Mihai Cochinescu. Sâmbătă, la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu”, a avut loc vernisajul care explică Londra aşa cum poate puţini au cunoscut-o.
„Red London pentru că asta, în primul rând, mi-a atras atenţia în peisajul londonez; faptul că, la modul propriu vorbind, multe dintre elementele de peisaj erau colorate în roşu. M-am gândit că ar trebui să fac şi eu ceva, să atrag atenţia asupra pericolului roşu, culmea, într-o capitală atât de luminoasă”, a explicat artistul fotograf Ioan Mihai Cochinescu. La vernisaj au fost prezenţi foarte mulţi prieteni ai artistului care erau nerăbdători să vadă fotografii care scot în evidenţă frumosul simplu. „O să fiu subiectiv, pentru că Ioan Mihai Cochinescu îmi este un vechi prieten şi îi cunosc toate defectele şi toate calităţile, toate sunt îmbinate în expoziţia de aici. În spatele acesteia se află expoziţia cu fotografii de la Veneţia, cea cu fotografii de la Paris, se află experienţa lui muzicală, cărţile lui… Cochinescu este omul orchestră. Aici cântă la un singur instrument, dar în spatele acestui instrument simţim un cor de sirene”, a spus scriitorul Florin Dochia.
Timpul altei culori
„După Albastru de Paris, la Mihai a venit şi Roşu de Londra. Expoziţia face parte din perioada lui cuminte, în sensul în care Mihai Cochinescu a spart, în anii ’80, zăgazuri importante în fotografia românească”, a adăugat regizorul Mihai Vasile.
O banală cabină telefonică, o clădire în Londra sau un autobuz… atrag atenţia celor care privesc detaliile… pentru că sunt roşii… Expoziţia artistului Ioan Mihai Cochinescu poate fi văzută la Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” toată luna decembrie. Diana ROMAN